60
None

Spitalul Euroclinic împlinește 15 ani de activitate, perioadă în care s-au accesat peste 3 milioane de servicii medicale

Euroclinic este primul spital privat din București, iar în ultimii ani s-a remarcat la nivel național drept unul dintre cele mai importante centre dedicate sănătății femeilor

Spitalul Euroclinic, prima unitate medicală privată din România, împlinește 15 ani de activitate, definită de performanță medicală la standarde internaționale. Spitalul, care de 10 ani face parte din Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, este specializat în chirurgie minim-invazivă video-asistată pentru cazuri complexe și concurează cu clinici de top din străinătate datorită calității actului medical.

În ultimii ani, s-a dezvoltat ca un important centru dedicat sănătății femeilor, fapt confirmat și de cele două acreditări internaționale deținute.

În ultimii 10 ani, de când face parte din Rețeaua REGINA MARIA, Spitalul Euroclinic a tratat peste 340.000 de pacienți, echipa medicală efectuând peste 26.000 de intervenții chirurgicale și 2,8 milioane de servicii și investigații medicale.



De 15 ani, Spitalul Euroclinic este un etalon al serviciilor medicale la cel mai înalt nivel. Cele două acreditări internaționale obținute reflectă implicarea și devotamentul echipelor medicale, precum și calitatea și siguranța îngrijirii. Euroclinic are o echipă unită și extrem de performantă, care a făcut ca renumele acestui spital – un pionier al medicinei private din București și din țară, să crească de la an la an.”, afirmă Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Primul și singurul Centru de Excelență în tratamentul afecțiunilor mamare din România

Calitatea serviciilor, expertiza medicală și standardele extrem de înalte sunt susținute de cele două Centre de Excelență acreditate internațional de SRC (Surgical Review Corporation) din SUA. În Spitalul Euroclinic se află primul și singurul Centru de Excelență în tratamentul afecțiunilor mamare din România. Acreditarea reprezintă o recunoaștere a eforturilor depuse de echipa medicală multidisciplinară pentru a oferi îngrijire de calitate, în condiții de siguranță, femeilor afectate de cancerul de sân sau de alte afecțiuni ale sânului.

Cancere genitale feminine, operate laparoscopic 3D, în Centrul de Excelență în chirurgia ginecologică minim-invazivă

În Centrul de Excelență în chirurgia ginecologică minim-invazivă, medicii operează laparoscopic 3D toate formele de cancer genital feminin în stadii incipiente: cancer de col uterin, cancer de endometru, cancer ovarian și cancer de trompe uterine. Datorită Prof. Univ. Petre Brătilă, chirurg de excelență în ginecologia minim-invazivă, chirurgia conservativă a cancerului de col uterin a fost adusă pentru prima dată și în România.

Spitalul Euroclinic este singurul spital privat din țara noastră unde se realizează tratamentul conservator al cancerului de col uterin. Profesorul Brătilă a realizat cu succes în Spitalul Euroclinic 75 de astfel de operații, dintr-un total de numai 1.600 de intervenții de acest tip realizate la nivel mondial.

”Alături de echipele medicale extraordinare din Euroclinic, am pus întotdeauna pe primul plan interesul pacientului și am căutat constant cele mai eficiente și sigure tratamente pentru cei care ne trec pragul. Astfel, am marcat o serie de premiere pentru România, iar tratamentele și intervențiile noastre inovatoare dedicate sănătății femeilor au avut rezultate spectaculoase și sunt recunoscute la nivel internațional.

Obiectivul nostru este de a continua să facem performanță medicală la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, unind în jurul nostru cele mai bune echipe medicale.”, spune Prof. Univ. Dr. Petre Brătilă, Director Medical al Spitalului Euroclinic și Chirurg de performanță în ginecologia minim-invazivă.

Intervenții laparoscopice de chirurgie digestivă și colorectală, prin cele mai moderne tehnici intervenționale

Prin utilizarea unor tehnici chirurgicale ultramoderne, chirurgii din Spitalul Euroclinic realizează intervenții minim-invazive laparoscopice și în chirurgia digestivă și colorectală. Astfel, în secția Chirurgie generală, condusă de dr. Bogdan Barta, chirurgul cu cea mai mare experiență în laparoscopia prin incizie unică ombilicală (SILS), pacienții pot accesa diferite proceduri, precum: intervenții SILS (Single Incision Laparoscopic Surgery - operația laparoscopică prin incizie unică prin ombilic), intervenții laparoscopice 3D, tehnica TAMIS (Transanal Minima Invasive Surgery) în chirurgia colorectală sau procedeul TEP (extraperitoneal) în chirurgia herniei. Tehnicile chirurgicale moderne laparoscopice aduc numeroase avantaje pentru pacient: recuperare extrem de rapidă, reducerea cicatricilor, riscuri intraoperatorii mult reduse și disconfort minim, externarea pacientului făcându-se rapid.

Două comisii multidisciplinare (Tumor Board) se reunesc în fiecare săptămână pentru a discuta și evalua situația particulară a fiecărui pacient oncologic, eliberând un raport cu recomandările și opțiunea terapeutică optimă personalizată.

Performanța medicală în Spitalul Euroclinic înseamnă:

  • 2,8 milioane de servicii și investigații medicale (efectuate în ultimii 10 ani)
  • Peste 340.000 de pacienți unici;
  • 30.000 de pacienți internați (în 15 ani)
  • Peste 26.000 de intervenții chirurgicale (efectuate în ultimii 10 ani)
  • 500 de pacienți consultați într-o singură zi;
  • Cel mai vârstnic pacient are 98 de ani;
  • Gradul de satisfacție al pacienților depășește 98%
  • 22 de operații efectuate într-o singură zi;

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha