60
None

Cum pot crește ratele de acoperire vaccinală în România și ce lecții am învățat din pandemie?

Soluțiile propuse în cadrul celei de-a II-a ediții a Forumului Român Pro-Vaccinare

Vineri, 25 noiembrie, a avut loc la Palatul Parlamentului cea de-a II-a ediție a Forumului Român Pro-Vaccinare, o inițiativă a Grupului de Lucru Vaccinuri din cadrul Asociației Române a Producătorilor și Importatorilor de Medicamente (ARPIM), demarată în anul 2021 împreuna cu Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății (SRSVPS) și Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF). Forumul este o platformă de dialog ce reunește într-un efort comun pro-vaccinare reprezentanți ai societăților medicale și asociațiilor de pacienți, membri ai comunității academice și de cercetare, ai industriei farmaceutice și autorități centrale, și, nu în ultimul rând, ai instituțiilor internaționale relevante reprezentate în România.


Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în fiecare an, între 3,5 și 5 milioane de vieți sunt salvate datorită vaccinării. Cu toate acestea, acoperirea vaccinală globală a scăzut de la 86% în 2019 la 81% în 2021[1]. În acest context, Forumul Român Pro-Vaccinare își propune să contribuie în continuare la conturarea și implementarea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea, promovarea și aplicarea strategiilor de prevenție prin vaccinare în România.

În cadrul celei de-a doua ediții a Forumului Român Pro-Vaccinare au fost trasate principalele direcții de acțiune pentru 2023: creșterea accesului la vaccinuri și vaccinare, precum și educație pentru conștientizarea importanței și a beneficiilor vaccinării pe parcursul întregii vieți. Cele două direcții conjugate au drept scop creșterea ratei de acoperire vaccinală în România conform recomandărilor OMS.


Experiența pandemiei de coronavirus ne-a învățat pe toți o serie de lecții utile de la care să construim pe viitor, mai ales în ceea ce privește vaccinarea. Utilizarea platformelor digitale dezvoltate, intensificarea comunicării și derularea unor campanii de educare pentru importanța vaccinării și beneficiile acesteia sunt elemente care trebuie să stea la baza promovării unor politici publice de vaccinare, pentru a îmbunătăți accesul întregii populații la servicii de prevenție prin vaccinare și pentru a consolida sistemele de sănătate în fața pandemiilor.

Totodată, în cadrul conferinței, au fost prezentate modele de bune practici din alte state ale UE privind creșterea accesului populației la vaccinuri, un astfel de exemplu de instrument de succes fiind rambursarea vaccinurilor.

Orice politică de vaccinare înseamnă protejarea comunității împotriva bolilor transmisibile și protejează în primul rând copiii. În acest moment, printre problemele cu care ne confruntăm sunt cele legate de aprovizionarea cu vaccinuri, cum ar fi lipsa vaccinurilor în unele județe, probleme legate de legislație sau dificultatea de a cumpăra vaccinul. Soluțiile pentru aceste  probleme sunt rambursarea vaccinurilor și aprovizionarea directă de către furnizor către medicul de familie. Am lucrat împreună în cadrul Forumului Român de Vaccinare pentru a găsi soluții pentru creșterea accesului la vaccinuri și este bine să avem zone de dezbatere - asta este cheia succesului. Comportamentul preventiv trebuie promovat încă din școală, iar educația pentru sănătate trebuie să fie trebuie introdusă în programul curricular”, a declarant Prof univ. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.


“Vaccinarea este esențială în prevenția bolilor. Accesul la vaccinuri este un aspect important, iar unul dintre instrumentele care pot conduce la creșterea accesibilității la vaccinuri este rambursarea acestora. O propunere în acest sens a fost deja votată de către Parlamentul României. Medicul de familie trebuie să aibă posibilitatea de prescrie vaccinul, iar acesta să fie disponibil pentru a fi administrat. Trebuie să avem acces la vaccinuri, fie prin finanțarea CNAS, fie prin Programul Național de Imunizare. Deci instrumente avem, viziune de asemenea, trebuie doar să implementăm toate aceste măsuri. O altă problemă care trebuie rezolvată este accesul persoanelor neasigurate la vaccinare fără restricții. În caz contrar, aceștia pot fi purtători de virusuri, răspândind astfel boli. Deja s-a făcut un pas și în această direcție, prin amendarea cadrului legislativ de către Parlament, astfel încât persoanele neasigurate să aibă acces la vaccinuri în cadrul Programelor Naționale de Sănătate”, a declarat Prof. univ. dr. Adrian Streinu – Cercel, Președintele Comisiei de Sănătate a Senatului.

Forumul Român Pro-Vaccinare este o platformă de dialog din care fac parte pacienții, medicii și industria. În cadrul Forumului s-au desfășurat multe activități prin care am încercat să convingem atât populația, cât și medicii despre importanța vaccinării, pentru că trebuie să fim cu toții conștienți de faptul că vaccinarea salvează vieți. Un obiectiv important al Forumului este creșterea acoperirii vaccinale. În momentul de față, Programul Național de Vaccinare se adresează în principal copiilor, adolescenților, gravidelor și persoanelor vârstnice, însă în cazul adulților accesul la vaccinuri este dificil, mai ales că acestea nu sunt compensate. Avem nevoie de o bună cooperare cu autoritățile pentru a completa programul și a crește accesul adulților la vaccinuri”, a declarat Prof univ. dr. Victoria Aramă, reprezentant al Forumului Român Pro-Vaccinare.

La eveniment a fost prezent și Dr. Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, care a menționat că  modalitatea în care transmiți mesajul contează foarte mult pentru pacienți, de aceea educația medicilor vaccinatori este importantă pentru a putea la rândul lor să explice populației beneficiile vaccinării.


„La capitolul lecții învățate, menționez ca provocări infrastructura (stocare, transport), iar ca element important digitalizarea, în special platforma de programare, mai ales că platforma COVID pate fi adaptată și altor platforme de vaccinare. Din păcate, avalanșa de informații false au ca rezultat pierderea încrederii în experți. Avem nevoie deci de strategii de combatere a fake news și de educație pentru a combate aceste fenomen. Pentru a crește nivelul de încredere al populației, consider că o soluție este mecanismul de compensare directă a pacientului în caz de reacții”, a declarat Lt. Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID.

Reprezentantul asociațiilor de pacienți și președintele COPAC, Radu Gănescu, a arătat că este nevoie de materiale informative pentru profesioniști și că vaccinarea în farmacii este o soluție bună, subliniind în același timp faptul că rambursarea vaccinurilor este o măsură care trebuie implementată cât mai curând.



Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha