60
None

DEZBATERE CU OCAZIA „1 DECEMBRIE – ZIUA MONDIALĂ SIDA”

Situația programelor de prevenire, diagnostic și tratament HIV în România

Este timpul pentru acțiuni extinse în lupta împotriva HIV în România

Federația UNOPA, în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș”, HIV Outcomes Romania, Centrul Român HIV/SIDA, Academia Europeană de HIV/SIDA si Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Romane, au organizat astăzi evenimentul dezbatere Situația programelor de prevenire, diagnostic și tratament HIV în România, eveniment organizat în contextul Zilei Mondiale SIDA, care este marcată în fiecare an, la nivel mondial, în data de 1 Decembrie.

In cadrul evenimentului, reprezentanți ai corpului medical, ai instituțiilor responsabile, ai Parlamentului României, ai organizațiilor neguvernamentale, ai mass-media, persoane care trăiesc cu HIV, activiști au semnat simbolic pe panoul Manifestul HIV de la București”,  un apel public cuprinzând 10 puncte cheie de acțiune pentru politicile publice in domeniul HIV în România, astfel încât lupta cu HIV în anii următori să fie una susținută și de impact. Peste 40 de instituții și organizații, alături de peste 80 de persoane active in sectorul HIV au semnat până acum Manifestul.

Evenimentul a adus în atenția participanților și a publicului larg problematica luptei cu infecția HIV la nivel mondial și mai ales în România. Experții reuniți în cadrul dezbaterii au adus in discuție nevoia de creștere a eforturilor în direcția implementării activitaților legate de prevenirea infectării cu HIV, de educare a tinerilor în direcția adoptării unor comportamente fără risc de infectare, în direcția asigurării unor servicii de testare HIV mult mai prietenoase și apropiate de comunitate, precum și o diagnosticare timpurie urmată de intrarea imediată pe tratament. Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au adus în discuție lipsa de finanțare din partea Guvernului pentru implementarea Strategiei Naționale HIV, în contextul în care numarul de cazuri de infecție HIV este în creștere.

Cub această ocazie au fost prezentate și rezultatele studiului “Nevoile socio-medicale ale persoanelor care trăiesc cu HIV din România” de UNOPA (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA) în colaborare cu Institutul de Antropologie "Francisc I. Rainer" al Academiei Române, printr-un chestionar online aplicat în perioada lunii noiembrie 2025. Printre altele, cercetarea arată că:

- persoanele care trăiesc cu HIV resimt nevoia sprijinului din partea comunității, au dificultăți în a discuta cu alte persoane despre faptul ca trăiesc cu HIV

- peste 80% dintre respondenți percep infecția HIV ca pe o afecțiuni cronică, controlabilă prin tratament

- peste 80% afirmă că există discriminare și stigmatizare față de persoanele care trăiesc cu HIV în comunitatea lor

- peste 67% doresc ca tratamentul antiretroviral sa fie eliberat in cadrul spitalelor, nu in farmaciile cu circuit deschis

- peste 90% dinpre persoanele care trăiesc cu HIV ar prefera să primească tratamentul pe o perioada de minim 3 luni

- peste 84% dintre ei au ultima încărcătură virală nedetectabilă

- peste 80% sunt multumiți de calitatea serviciilor in spitalele de boli infecțioase

- 78% dintre respondenti spun că există discriminare în sistemul medical din cauza HIV, cu precădere în alte specialități decât infecțioase.

Prezent la eveniment, Senator Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României a declarat „România are tot ce trebuie la îndemână în aşa fel încât să pună capăt acestei pandemii care a mai rămas, cea de HIV (...) Mi-aş dori ca şi la nivelul UE să se ia măsuri cât se poate de clare pentru trecerea la testare pe scară largă pentru HIV şi hepatită.  Cred că România are posibilitatea să demonstreze lumii întregi că, dacă are o politică coerentă şi convergentă în acest domeniu, se pot limita foarte multe problemele legate de infecţia cu HIV şi, de ce nu, chiar oprirea transmiterii acestui virus”

Prof. Dr. Alexandru Rafila, Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a subliniat         „Viaţa pacienţilor depinde de investigaţii şi de tratament. Discutăm de două mari epidemii globale care au fost în zona bolilor cu transmitere şi sexuală: acum 500 de ani, sifilisul, ulterior a fost pandemia HIV şi toată lumea a discutat despre prevenţie. Cea mai bună cale spre prevenţie este asigurarea tratamentului, în primul rând, pentru pacienţi (...) dacă pacienţii cu HIV nu au tratament la timp, riscurile legate de transmiterea bolii cresc”. „Nu am mai sesizat situaţii în care discriminarea este prezentă şi avem o datorie, noi, corpul medical, să asigurăm servicii medicale identice oamenilor indiferent de patologiile lor preexistente”, a mai afirmat A Prof. Dr. Alexandru Rafila.

Gazda evenimentului, As. Univ. Dr. Adrian Marinescu, Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș a prezentat datele statistice legate de infecția HIV la nivel national și a arătat că „România este un exemplu bun pentru multe ţări din Europa, poate cu pretenţii mai mari decât noi. (...) faptul că reuşim o finanţare de 100 de milioane de euro doar pentru tratament şi că în fiecare an suma creşte cu 10%, eu cred că sunt nişte paşi importanţi”. Acesta a completat: „aproximativ 90% dintre românii care sunt infectaţi cu HIV primesc tratament de ultimă generaţie, care constă într-o singură pastilă, iar cei mai mulţi dintre pacienţi au monitorizările făcute corect, situaţiile în care aceştia nu sunt monitorizaţi conform protocoalelor fiind rare (...). Cred că realitatea este că avem aproximativ 900, poate o mie de pacienţi nou diagnosticaţi. Din păcate, testarea nu este acolo unde ne-am dori şi nu ţine doar de autorităţi, ţine de fiecare medic în parte, care poate uneori nu face testarea aşa cum ne-am dori, legat de decese, ele sunt mai puţine, pentru că raportarea nu e pe măsură” (...) în continuare, sunt români care evită să declare faptul că sunt infectaţi, tocmai din cauza prejudecăţilor”.

Iulian Petre, Director Executiv UNOPA, a declarant: ”E nevoie de mobilizare la nivel national, în direția prevenirii noilor cazuri de infecție HIV. Putem face asta în mai multe moduri: intervenim cu profilaxie preexpunere în rândul celor aflați la mare risc de infectare, asigurăm totodată acces la profilaxie postexpunere pentru cei care au avut un contact cu risc de infectare HIV. Totodată trebuie să testăm extins pentru HIV, astfel încât să diagnosticăm timpuriu și să-i tratăm pe cei infectați cat mai repede si astfel să prevenim noi cazuri. Tot în sfera prevenirii intră și asigurarea unui tratament continuu și de calitate pentru cei care trăiesc cu HIV, știut fiind faptul ca așa virusul ajunge nedetectabil în sângele lor și nu-l mai pot transmite pe cale sexuală. România trebuie să prioritizeze finanțarea intervențiilor în lupta cu HIV, pentru ca HIV nu a dispărut, iar dacă ne facem că nu mai e o problem, ne va arăta în anii viitor că este o problem si că dacă nu am intervenit in prevenirea lui, țara va cheltui mult mai mult pe tratament”.

Date oficiale la data de 30 septembrie 2025

Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România (www.cnlas.ro), la 30 septembrie 2025 erau în viață 19.108 persoane infectate HIV în România. În anul 2025 au fost diagnosticate 406 cazuri noi de infecție HIV în România. Căile de transmitere frecvente în cazul persoanelor diagnosticate în 2024 sunt: sex neprotejat (heterosexual) – 54,95 %, sex neprotejat (bărbați care fac sex cu alți bărbați) – 33,66%, consum de droguri injectabile – 7,42%.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha