Al 40-lea Congres Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă 2020

Afisari: 1128

Perioada si locatie: 21-23 Mai 2020, Mamaia, Constanta

Stimaţi Colegi,
Constanţa este pentru a treia oară gazda celui mai important eveniment ştiinţific anual de gastroenterologie: Al 40-lea Congres Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă.
Pentru noi, pentru Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius din Constanţa este o onoare şi, totodată, o mare responsabilitate.
Oraş la ţărmul Mării Negre, Constanţa se caracterizează în special prin diversitate multietnică şi culturală, elemente ce au stat la baza unei culturi legată de mare, soare, valuri şi corăbii depărtându-se în zare.
De aceasta dată, însă, oraşul poetului exilat la ţărmul mării, Ovidiu, este mândru să primească cei mai importanţi specialişti gastroenterologi din ţară şi invitaţii lor din străinatate într-o manifestare ce se anunţă de înalt nivel ştiinţific, cu dezbateri şi controverse fervente pe teme de actualitate.
Suntem pregătiţi să vă primim într-o locaţie caldă şi prietenească, în staţiunea Mamaia, propice, totuşi, dezbaterilor ştiinţifice de înalt nivel. Participarea dumneavoastră în număr cât mai mare şi implicarea directă în succesul ştiinţific al evenimentului este dorinţa noastră cea mai arzătoare.
Fie ca anul 2020 sa rămână în memoria gastroenterologiei româneşti ca unul ce a marcat educaţia tinerilor gastroenterologi şi a contribuit semnificativ la afirmarea acestora.

Vă aşteptăm cu drag la Mamaia, Constanţa în Mai 2020!
Preşedinte Congres: Eugen Dumitru şi Preşedinte SRGH: Cristian Gheorghe


Pentru inscriere click AICI.

Management Organizatoric:

Telefon: 0724 056 526


Organizator: https://www.congres-gastro.ro/