Conferința de cancer bronhopulmonar, Ediția a IX-a 2023

Afisari: 509

Dezbaterea cu tema „Serviciile sociale și paliația în România” din Conferința de cancer bronhopulmonar din 8-9 septembrie ( vineri-sâmbătă, online pe ZOOM) va fi moderată de Dr. Carmen Marcu, șef secție îngrijiri paliative, medic primar medicină de urgență, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Stabilisem ca temă a dezbaterii webinarului pe tema cancerului bronohopulmonar serviciile sociale și paliația. Intr-un mod nefericit și cu mare impact emoțional aflăm zilnic informații despre persoanele din acele azile din București. Invățăm care sunt instituțiile asociate asistenței sociale și cine, ce are (ar fi avut) de făcut. Știm că o parte din acei oameni aveau nevoie și de îngrijiri specifice din sfera psihiatriei.

Conferința online „Complicatul traseu medico-socio-economic al persoanei cu cancer bronhopulmonar” va aduce, ca de obicei, împreuna, medici, farmaciști, asistenți, psihologi, nutriționiști, membri OBBCSSR, profesioniști din sistemul medical dispuși să schimbe idei, să împărtășească ce e bun și funcționează și ce putem învăța din ce s-a dovedit a fi mai puțin bun.

O pacientă ne spunea că a ajutat-o cel mai mult psihic în timpul internării o doamnă infirmier care i-a dat o cască de păr (din cele care spală păr uscat), care a ajutat-o să stea pe un scaun lângă geam, după zile întregi în care stătuse doar în pat. Lucrurile sunt complicate; în egală măsură, în traseul complicat sunt oameni care continuă să își facă meseria cu drag, cu dăruire, cu vocație.

Ne dorim să vă cunoaștem/revedem! Click aici https://houston.ro/inscriere-cbp/ pentru înscrieri sau puteți discuta cu Andra Bumbac – 0756 030 372 / andra.bumbac@houston.ro pentru a participa la evenimentul coordonat pentru a IX-a oară de Conf. univ. dr. Alin Demetrian.

Până în 7 august investiția în participare este de 100 lei pentru medici, farmaciști, membri OBBCSSR și 70 lei pentru asistenții medicali.































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































ă schimbe idei, să împărtășească ce e bun și funcționează și ce putem învăța din ce s-a dovedit a fi mai puțin bun. O pacientă ne spunea că a ajutat-o cel mai mult psihic în timpul internării o doamnă infirmier care i-a dat o cască de păr (din cele care spală păr uscat), care a ajutat-o să stea pe un scaun lângă geam, după zile întregi în care stătuse doar în pat. Lucrurile sunt complicate; în egală măsură, în traseul complicat sunt oameni care continuă să își facă meseria cu drag, cu dăruire, cu vocație.

Ne dorim să vă cunoaștem/revedem! Click aici https://houston.ro/inscriere-cbp/ pentru înscrieri sau puteți discuta cu Andra Bumbac – 0756 030 372 / andra.bumbac@houston.ro pentru a participa la evenimentul coordonat pentru a IX-a oară de Conf. univ. dr. Alin Demetrian. Până în 7 august investiția în participare este de 100 lei pentru medici, farmaciști, membri OBBCSSR și 70 lei pentru asistenții medicali.

Organizator: https://eventsmax.ro/evenimente/Conferin%C8%9Ba-de-cancer-bronhopulmonar%2C-Edi%C8%9Bia-a-IX-a-14417/