61
None

Mituri demontate despre implanturile dentare

Dr. Raluca Uleanu, owner-ul clinicii Dental Spa din București, răspunde celor mai frecvente întrebări ale pacienților cu privire la implanturile dentare. Cu peste 15 ani experiență în domeniu și multiple specializări în tehnici chirurgicale, implantologie, microscop endodontic, estetică dentară, reabilitare implanto-protetică, laser-terapie, pedodonție, doamna doctor Uleanu vorbește despre fricile pacienților, avantajele unui implant și demontează cele mai frecvente mituri din jurul acestuia.

Care ar fi avantajele, de ce sa optăm pentru implanturi și nu pentru punți?
Intrucât ne dorim ca dinții nostri să rămână sănătoși o perioadă îndelungată, eu optez pentru a nu pili dinții naturali și îi sfătuiesc și pe clienții mei să fie mai conservatori în această privință.
În cazul în care este totuși nevoie de o intervenție, eu recomand implanturile din titan sau zirconiu, în funcție de caz. De preferat ar fi să nu lăsăm să treacă mult timp după ce pierdem un dinte, întrucât există riscul de migrare pe arcadă a celorlalți dinți dacă nu umplem acel spațiu liber.
Un avantaj este faptul că implantul pus imediat după extracție nu va lăsa osul să se retragă și să se formeze acea ”gaură” imensă, care trage dupa ea gingia, atât din acea zonă, cît si din jurul dinților vecini. Astfel dinții din fața si din spatele implantului nu vor mai avea de suferit. Eu le propun pacienților mei, ca în momentul în care facem extracția dintelui, să facem și implantul. Pe lângă faptul că nu vor mai suferi nouă intervenție chirurgicală, vor scuti bani și timp, pentru că viteza cu care se vindecă plaga este cam aceeași cu viteza cu care implantului se integrează în os.
Dacă implantul se face după ce trece mai mult timp de la extracție, vindecarea va fi una defectuoasă, va atrage după sine probleme ale dinților vecini, întrucât gingia se retrage și expune rădăcinile. În acest caz, mai sigură este puntea.

Când vine vorba de implanturi, cât de important este materialul din care sunt făcute? Cu ce materiale lucrați la Dental Spa și de ce?
Atunci când vorbim despre un implant, materialul din care e făcut trebuie să fie unul acreditat, original, dar cel mai important în integrarea sa în os este tratamentul suprafeței acestuia. Eu utilizez titanul de ultimă generație, iar zirconiul îl folosesc pentru cei alergici la titan. Diferența dintre cele două este că un implant din titan costă între 250€-600€, dar asigură succes în osteointegrare la un preț accesibil, în timp ce unul din zirconiu se situează la nivelul de 1000-1500€.
Oricum contează foarte mult și “materialul“ pacientului. Haideți să vă explic: daca osul e poros, ai nevoie de un implant performant, cu o spiră bună. Ca să fac o analogie, este fix ca atunci când dorești să montezi un dulap în perete, iar acesta este moale, astfel, șuruburile neavând o bază solidă de susținere, după scurt timp îți cade dulapul. În funcție de aceste detalii ce țin de anatomia pacientului se ia decizia cea mai bună privind materialele.

Care sunt măsurile de precauție pe care un specialist le ia pentru a se asigura că implantul nu este respins de organismul pacientului?
Eu cer un set de analize recente, recoltate cu maxim 1-2 luni înainte de implantare. Astfel, știu cum să acționez în cazul în care dau de un os afectat, și ce anume să pun ca și material de grefă pentru ca implantul să fie acceptat de organism, ce medicație să îi administrez pacientului și cum să previn rejectarea implantului. Problematice sunt bolile autoimune, pentru că organismul nostru luptă împotriva noastră, mai cu seamă când introducem un corp strain, îl respinge garantat. Apoi mai sunt probleme și în cazul anumitor forme de cancer, diabet insulino-dependent ,etc.

Care este „perioada de garanție” a unui implant?
După implant, este recomandat ca pacientul să vină la fiecare 6 luni la control. Perioada de garanție a implantului dentar depinde foarte mult și de felul în care se întreține igiena orală. Contează mult ca pacientul să aibă toți dinții, altfel, dacă îi pune doar pe cei din față, iar cei din lateral (zona molară) lipsesc, atunci cei frontali vor fi suprasolicitați și nu vor ține mai mult de 5-6 ani. Apropo de garanție, la noi în clinică dacă s-au pus implanturi unui pacient și unul să zicem că este respins, este înlocuit gratuit, pacientul nu pierde bani.

Care sunt cele mai mari frici ale unui pacient care se confruntă cu necesitatea unui implant și câte dintre ele sunt neîntemeiate? Haideți să demontăm câteva mituri despre implanturi.
Din experiența mea, pot spune că cea mai mare frică a pacienților este de ace, de anestezie. Ca să îi ajutăm să treacă peste această frică, noi la clinică avem mai multe tipuri de anestezie: sub presiune - fără ac, cu ac atraumatic sau cu un aparat care încălzește anestezicul și astfel nu se mai simte deloc durerea. Aparatura performantă ajută enorm, și zic acest lucru deoarece utilizăm și laserele pentru terapia durerii postoperatorii, altfel pacienții se relaxează după intervenții și pleacă fără nici un fel de durere acasa. Dar este necesar să vină la sedințele laser timp de 2-3 zile după operație! Astfel, cel puțin la noi în clinică nu există durere post-implant.
Mai există și frica de operația propriu-zisă. Este foarte important ca pacienții să se relaxeze și să vină cu drag la noi, liniștiți că sunt pe mâini bune și să știe că, la nevoie, putem chiar să-i sedăm pentru bunul mers al procedurii. Comunicăm cu fiecare dintre ei și le explicăm exact pașii pe care îi vom urma.
Țin să demontez și mitul conform căruia implantul nu e bun deloc sau că țiuie la aeroport. Demontez și mitul conform căruia puntea ar fi mai bună decât implantul. Și nu în ultimul rând, țin să demontez mitul că nu se poate pune implant în aceeași sedință cu extracția.

Pentru și mai multe mituri demontate apelați cu încredere la doamna dr. Raluca Uleanu, pe care o puteți găsi la clinica Dental Spa, Calea Dorobanți, nr 124, București.



Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha