4
None

Sfaturi pentru a preveni îmbolnăvirea cu virusul gripal

Trebuie reținut că temperaturile scăzute întrețin virusurile. Frigul stimulează circulația virusurilor gripale. Mai concret spus, între 0 și 10 grade Celsius virusul gripal se răspândește cel mai bine, mai ales când afară frigul este însoțit de umezeală. În acest context, iată câteva reguli simple pe care să le respectați pentru a preveni îmbolnăvirea:

  • Evitați aglomerația;
  • Respectați eticheta în ceea ce privește comportamentul în cazul prezenței tusei (o combinație de măsuri menite să reducă la minimum transmiterea agenților patogeni respiratorii, prin intermediul picăturilor sau a altor căi aeriene). Componentele sale sunt:
    - acoperirea gurii și nasului în timpul tusei și strănutului. Nu strănutați în palme, deoarece așa transmiteți germenii, cu ușurință, la persoanele din apropiere și, de asemenea, contaminați obiectele. Când strănutați sau tușiți fie puneți gura la încheietura brațului (dar brațul să nu fie acoperit de geacă), fie acoperiți gura cu un șervețel de hârtie, pe care apoi îl strângeți bine și îl aruncați la cos;
    - atunci când tușiți, trebuie să răsuciți capul departe de alții și să mențineți astfel separare spațială, care în mod ideal să fie mai mare de un metru;
    - secrețiile respiratorii trebuie eliminate într-un șervețel sau batistă din hârtie, care se aruncă imediat după folosire.
  • Purtați masca de protecție dacă aveti simptome de infecție respiratorie dar și dacă pur și simplu circulați prin locuri aglomerate și nu vreți să vă îmbolnăviți. Atenție: masca de protecție trebuie aruncată după folosire sau, în funcție de tipul de mască, dezinfectați-o după fiecare folosire, în condițiile specificate de producător;
  • Spalați-vă pe mâini. Spălatul cu apă caldă și săpun după ce dăm mâna cu cineva sau atingem suprafețe posibil contaminate, care intră în contact cu mută lume este CEA MAI IMPORTANTĂ REGULĂ care ne păzește de transmiterea infecției.
  • Vaccinați-vă antigripal, dacă nu ați făcut-o deja!

Sursa: SUUB – Spitalul Universitar de Urgență București

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha