62
None

Tu știi cum stai cu prostata?

Informații esențiale despre sănătatea prostatei și importanța controlului la timp

Cancerul de prostată în cifre

Aproximativ 1 din 8 bărbați poate dezvolta cancer de prostată pe parcursul vieții. În România apar peste 10.400 de cazuri noi anual. Boala este adesea asimptomatică la început, iar depistarea precoce crește semnificativ șansele de tratament eficient. Depistat în stadii incipiente, cancerul de prostată are o rată de supraviețuire la 5 ani de peste 90% în majoritatea țărilor europene. Diferențele sunt strâns legate de momentul diagnosticului și de accesul la tratament.

Știai că?

  • Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit  la bărbați.
  • Cancerul de prostată are adesea o evoluție lentă; depistarea precoce este vital în eficiența tratamentului.
  • Controalele preventive și screeningul regulat sunt esențiale.
  • Depistarea la timp este cea care face diferența între un tratament simplu și complicații majore.
  • Nu toate valorile PSA crescute înseamnă un diagnostic de cancer.
  • Tratamentul cancerului de prostată este personalizat în funcție de stadiul diagnosticării și vârstă.

SEMNE CARE NU TREBUIE IGNORATE

  • urinare frecventă, mai ales noaptea
  • jet urinar slab sau întrerupt
  • senzația de golire incompletă a vezicii
  • durere sau sânge în urină
  • dificultate la inițierea urinării
  • senzație de arsură sau disconfort la urinare

Facts

  • Cancerul de prostată poate fi asimptomatic în stadii incipiente.
  • Consultația este rapidă și nedureroasă.
  • Aproximativ 90% dintre cazuri apar la bărbați fără istoric familial cunoscut.

Myths

  • „Dacă nu am simptome, înseamnă că sigur sunt sănătos.
  • „Controlul urologic este foarte dureros.”
  • „Nimeni n-a avut cancer în familia mea, deci nu pot avea nici eu.”

CÂND să mergi la control

  • după 50 de ani, chiar dacă nu ai simptome - preventiv
  • după 45 de ani, dacă există istoric familial
  • după 40 de ani în prezența unei mutații genetice denumite BRCA2
  • imediat, dacă apar simptome urinare persistente

Pentru evaluarea sănătății prostatei și depistarea precoce a  afecțiunilor, medicii pot recomanda:

  • Testul PSA (antigen specific prostatic), test care  măsoară nivelul unui marker în sânge asociat cu activitatea prostatică.
  • Tușeul rectal digital, un examen clinic rapid și nedureros prin care medicul evaluează manual consistența și dimensiunea prostatei pentru a detecta eventuale neregularități.
  • Investigații imagistice precum ecografia sau RMN-ul multiparametric în anumite situații clinice.

Aceste teste ajută la identificarea timpurie a modificărilor care pot necesita tratament sau monitorizare.

Sănătatea ta nu trebuie să fie un mister. Programează-te regulat la controale de rutină, este un gest simplu care îți poate salva viața! Pentru mai multe informații și resurse utile, vizitează platformele noastre dedicate și urmărește-ne pe Facebook. - Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha