71
None

Când suntem supărați, durerea fizică se amplifică

Legătura dintre minte și corp este foarte strânsă, motiv pentru care nu trebuie să subestimăm impactul pe care emoțiile le pot avea asupra stării noastre de sănătate. Boala nu este aproape niciodată doar o perturbare de ordin biologic sau fizic, ea fiind cauzată sau întreţinută de starea mentală și cea emoțională, care pot declanșa sau agrava o boală fizică în orice moment.


În opinia cunoscutului psiholog Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, funcția psihică este în strânsă legătură cu funcția organică, ceea ce înseamnă că ne exprimăm emoțiile prin procese și modificări fiziologice. Furia accelerează bătăile inimii și crește tensiunea arterială, frica provoacă palpitații ale inimii, veselia ne provoacă râsul care pune în mișcare o sumă de mușchi etc. S-a demonstrat științific faptul că factorii psihologici au influență asupra funcțiilor organismului și asupra tulburării acestor funcții.


O boală care implică atât mintea cât și corpul este o tulburare psihosomatică. Boala psihosomatică este o reprezentare corporală a unor conflicte sau tulburări psihologice, care nu sunt exprimate la nivel mental/ psihologic. De exemplu, atunci când există o tristețe sau o furie neexprimată verbal sau comportamental, ele se vor manifesta la nivelul corpului, respectiv se vor concretiza în durere sau boală. Exemple clasice de boli psihosomatice sunt migrenele, gastrita, ulcerul, colonul iritabil, astmul sau dermatita”, explică psihologul Angela Nuțu.


Când suntem supărați, durerea fizică se amplifică

Totodată, specialistul afirmă că, la intersecția dintre factorii biologici si cei psihologici, intervine durerea – starea de disconfort până la chin, fără neapărat o cauză exterioară clar definită. În cazul durerii psihosomatice, componenta emoțională multiplică de multe ori efectele până când aceasta devine de nesuportat sau, dimpotrivă, reușește să o calmeze până la dispariţia completă. Potrivit oamenilor de știință, durerea ar stimula individul să îndeplinească acte de „luptă sau fugi” pentru a se proteja.


Somatizarea se transformă astfel într-o formă de supraviețuire a individului, însă uneori relația cu simptomul devine atât de puternică încât persoana nu mai scapă de el (simptomul devine parte integrantă în viața individului). Din punct de vedere psihologic, există cu siguranță un beneficiu secundar al simptomelor în somatizare. În somatizare toate senzatiile de durere, suferință și disconfort sunt traduse și trăite direct în corp. Marele avantaj este că putem asculta ce ne spune corpul despre propria bunăstare, prin semnalele de alarmă trase, si putem lua din timp măsuri care sa ne readuca echilibrul, declară psihologul Angela Nuțu.


Cum putem trata bolile psihosomatice?

Cel care suferă de o boală psihosomatică și merge în profunzimea ființei sale pentru a afla cauzele bolii respective, descoperă inevitabil cum obiceiurile zilnice, modul de a gândi și de a acționa au o influență majoră asupra apariției acestor boli. Anxietatea pe care o generează problemele de familie, stresul de la locul de muncă, educația copiilor, preocuparea pentru starea de sănătate și bunăstarea celor apropiați sunt factori care influențează în mod direct apariția bolilor psihosomatice.


Se pare, deci, că ceea ce lipseşte ca trăsătură din viaţa psihosomaticului ar fi echilibrul, în orice fel de context. Chiar şi stilul de viaţă este adesea dezechilibrat, psihosomaticii fiind fie de un activism şi o ambiţie şi dorinţă de afirmare foarte puternice, si adesea perfectionism, fie cuprinși de apatie, cu tendinţe nostalgice şi de abandon. Nivelul emoțional și cel spiritual au un rol crucial în menținerea echilibrului în organism. Dacă microbii sunt respinsi de sistemul imunitar cu tratamentul potrivit, sentimentele provin din interior, unde nu avem atat de multe mijloace de apărare – pentru ca suntem singuri cu noi însine și pentru ca educația pe care o primim e adesea limitată în zona emoțională”, explică psihologul Angela Nuțu.


Echilibrul real nu constă în lipsa sentimentelor și stărilor negative, nici în lipsa totală a momentelor stresante sau dureroase, ci în controlul aparitiei si al intensității acestora. Atunci când starea noastră interioară evoluează între bucurie și tristețe fără să exagerăm sau să atingem limite, când învățăm să acceptăm și să tolerăm momentele proaste și tragediile vieții cotidiene și nu ne mai lăsăm doborâți de stres și anxietate, am făcut pași importanți pe drumul controlului emoțional.



Sfaturile psihologului Angela Nuțu pentru a face față bolilor psihosomatice

- Reprimarea emoțiilor îți poate îmbolnăvi corpul.  Practică sinceritatea emoțională în fiecare zi. Fii asertiv dar nu uita că a stabili limite cu privire la ceea ce tolerezi și ceea ce nu, face parte din sănătatea ta emoțională

- Rezervă cel puțin o oră în fiecare zi doar pentru tine însuți. Fă o prioritate din propria ta persoană, oferă-ți timp de reflecție și interiorizare.

- Practică tehnici de gestionare a stresului și de relaxare. Exercițiile de respirație, meditația și yoga s-au dovedit a fi extraordinar de benefice pentru diminuarea stresului și anxietății.

- Fii cât mai activ. Este deja foarte recunoscut faptul că efortul fizic are un efect calmant asupra stării interioare.


Peste 90 % din tot ceea ce facem, facem în mod automat, inconștient. Subconștientul este cel care controlează și dirijează bătăile inimii, funcția fiecărui mușchi, producția și secreția endocrină și a neurotransmițătorilor, funcția fiecărei celule din organism și starea noastră emoțională. Așadar, cu subconștientul avem de lucru dacă ne dorim să ținem sub control și să ne vindecăm de durerile și bolile psihosomatice. Hipnoza este deja recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente dar și rapide metode de lucru cu subconștientul pentru ameliorarea sau rezolvarea oricărui tip de probleme cu care ne confruntăm, explică specialistul.


Cum putem folosi hipnoza în gestionarea durerilor psihosomatice?

- Hipnoza poate ajuta la eliminarea deprinderilor și comportamentelor dăunătoare și la adoptarea unui stil de viață sănătos

- Reducerea simptomelor în cazul durerilor cronice.

- Combaterea durerii: se poate scădea intensitatea durerilor cronice și pacientul poate fi ajutat să suporte mai bine orice tip de intervenție medicală.

- Relaxarea are efecte benefice aupra sistemului neuro-vegetativ, care vor contribui la reducerea unor simptome cardiovasculare, respiratorii, gastro-intestginale și dermatologice.


Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.

Psihoterapeut Angela Nuțu

Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză

0720.071.016

contact@prosuccesstraining.ro



Asociația Română de Hipnoză
Sediul Social: București, Str. Turnu Măgurele 1, Bl C3, ap 104, Sector 4
CUI: 31183986; Nr Înființare: 318/A/2014; Cod CAEN: 8559
Email: contact@AsociatiaRomanadeHipnoza.ro
Web: www.AsociatiaRomanadeHipnoza.ro
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/asociatia-romana-de-hipnoza
Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaromanadehipnoza
Tel: 0741 044 701; 0720071016




Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha