Psiholog Fulop Cristina
Pentru că prea des, în cabinetul meu, cei din fața mea au dificultăți (chiar și în acest context?!) în a fi autentici, am simțit nevoia să povestim despre acest subiect atât de important pentru fiecare dintre noi.
Ce înseamnă de fapt, să fii autentic psihic?
Autenticitatea psihică este una dintre cele mai valoroase forme de echilibru interior, dacă nu cea mai valoroasă. Nu este despre perfecțiune personală, ci mai degrabă se referă la a fi în contact real cu lumea ta interioară, cu gândurile, emoțiile, trăirile, limitele și dorințele tale. Asta presupune că este important să ne cultivăm continuu capacitatea de a fi onești cu noi înșine și de a ne exprima/manifesta congruent cu ce se află în interioritatea noastră, având permanent atenție conștientă la ceilalți, însă, fără a ne risipi în așteptările, proiecțiile sau modelele impuse social.
Asta înseamnă, în mare măsură, să trăim din interior către exterior și nu invers, cum ni se întâmplă de prea multe ori în copilărie, când ne sunt impuse prin educație și prin mecanismele de recompensă/sancțiune, atitudini și comportamente care sunt prea mult despre ceilalți și prea puțin despre noi înșine (exagerare în legătură cu condiția adecvării sociale).
Privind realitatea socială, observăm cum prea mulți dintre noi se străduiesc să se adapteze constant pentru a fi acceptați social, iubiți și mai ales validați, nerealizând că se risipesc și se îndepărtează permanent de cine sunt și de ceea ce simt cu adevărat. Ce se întâmplă în timp, dacă ne conformăm voii exterioare și ne desprindem de esența noastră interioară? Cel mai probabil(?!) ne vom deconecta de sinele nostru și mai devreme sau mai târziu vom ajunge să nu mai știm cine suntem, care ne sunt contururile personalității, ce ne dorim noi în mod real și, ca atare, vom resimiți tensiune psihică și anxietate din ce în ce mai multă…
Autenticitatea este un construct care se edifică printr-un demers treptat și continuu de autoobservare, autoanaliză și asumare de sine. Acest proces de devenire, presupune să ne privim cu sinceritate în interior, să identificăm motivații de acțiune și emoții, fără să ignorăm ce ne alienează, ce nu ne place, ce ne face să suferim, ce dorim să schimbăm, etc. Ca atare, autenticitatea este despre să fim noi înșine, renunțând la nevoia/obișnuința de a părea precum credem că se așteaptă să fim. Adică, să ajungem la acel echilibru care presupune alinierea între gândurile, emoțiile și comportamentele noastre. Doar atunci când ceea ce gândim este coerent cu ceea ce simt și cu ceea ce fac, apare claritatea și sentimentul de coerență interioară.
Mulți se tem să fie autentici pentru că asociază autenticitatea cu lipsa măștilor sociale și cu vulnerabilitatea, dar tocmai despre asta este autenticitatea… despre acceptarea și asumarea imperfecțiunii personale, fără rușine și vinovăție (cum mulți dintre noi am fost învățați prin educație), dar și despre asumarea limitelor personale, și încă, despre a spune nu fără teamă, și încă, despre a cere ajutor când avem nevoie, și nu în ultimul rând, despre a putea spune nu știu, când nu știm…
Mai mult, pe palierul relațional, autenticitatea psihică este fundamentală pentru a putea construi intimitate, dat fiind că doar atunci când suntem sinceri și onești cu noi înșine, putem fi cu adevărat prezenți psihoemoțional, deci onești și deschiși cu ceilalți, adică putem construi conexiuni bazate pe respect și încredere și nu pe aparențe și roluri.
Așadar, a fi autentic nu este un scop în sine, ci este de fapt întregul proces de clarificare și reîntoarcere la sine, astfel încât să trăim mai conștient și evident, mai liberi…
