53
None

Fumatul la tineri

Folosirea tutunului impune o povară importantă asupra societății: 6 milioane de decese anual, peste 600.000 de decese datorate fumatului pasiv. În Europa 16% din totalul deceselor la adulții de peste 30 ani se datorează folosirii tutunului –cea mai mare rată din toate regiunile lumii.

Folosirea tutunului în rândul tinerilor este în creștere rapidă în multe țări; în unele este mai comun la tineri ca la adulți.
Țările cu cea mai înaltă creștere recentă în utilizarea tutunului de către tineri sunt în general țările slab dezvoltate. La nivel mondial numărul estimat de băieți și fete cu vârsta între 13-15 ani care fumează țigări este de aproape 25 milioane respectiv 13 milioane.

De ce fumează adolescenții?
Nu există un singur motiv pentru care tinerii încep să fumeze. Studiile arată că există trei nivele de influență asociate cu începutul fumatului la tineri:

  • individual
  • social (integrare în grup, presiunea grupului)
  • mediu (traiul într-o casă de fumători)

Vedere personală
Când tinerii așteaptă efecte pozitive de la fumat cum ar fi: scădere ponderală, diminuarea stresului, ei sunt mai dispuși la fumat.

Caracteristici ale efectelor fumatului asupra sănătății tinerilor
Expunerea la nicotină în adolescență are efecte negative asupra dezvoltării creierului; pe termen lung, folosirea regulată a țigărilor duce la adicție și tulburări în dispoziție la vârsta adultă. În comparație cu adulții tineri necesită puține țigarete și puțin timp pentru a se realiza adicția la nicotină. Tinerii care fumează au risc crescut de a dezvolta astm, au participare redusă la activitatea fizică.
Copiii expuși fumatului pasiv prezintă infecții respiratorii (pneumonii, bronșite), crize de astm, meningită, infecții ale urechii.
5,6 milioane de tineri fumători sub 18 ani vor muri prematur din cauza bolilor legate de fumat.
Cercetătorii arată că folosirea tutunului este asociată cu alte componente negative: obiceiuri alimentare nesănătoase, nivel ridicat al consumului de alcool, comportament agresiv, inițiere sexuală precoce, satisfacție scăzută asupra vieții, creșterea riscului de accidente, multiple probleme de sănătate.
Copiii și tinerii prezintă semne de sevraj la 3 luni după utilizarea  primei țigarete.

Abandonarea fumatului -caracteristici
The Who-Frame Work Convention on Tabacco Control (WHO FCTC) a indentificat măsuri menite să minimalizeze consumul de tutun:

  • monitorizarea folosirii tutunului și politici de prevenție
  • protecția populației de fumatul pasiv
  • oferirea de ajutor pentru abandonarea fumatului
  • avertizări asupra pericolelor folosirii tutunului
  • interzicerea reclamelor, promovării și sponsorizării
  • creșterea taxelor–crește costul produselor din tutun
  • eliminarea comertului ilicit

Activități de reducere a fumatului:

  • creșterea vârstei minime pentru vânzarea produselor din tutun-21 ani
  • programe comunitare în școli și colegii care să încurajeze locurile fără fumat și un stil de viață sănătos
  • limitarea și chiar eliminarea expunerii la produse din tutun în mediul familial
  • schimbarea atitudinilor și credintelor despre fumat și prezentarea tinerilor riscurile fumatului.

Abandonarea fumatului -particularități:
Guvernele prin politicile de sănătate trebuie să intervină în educarea tinerilor în primul rând pentru nu a începe fumatul și pentru a oferi sprijin celor care doresc să abandoneze fumatul.
Creșterea taxelor–este un instrument prin care se poate scădea consumul de tutun. O creștere a taxelor cu 70% ar putea preveni până la 25 % din toate decesele provocate de fumat. Creșterea taxelor duce la scăderea numărului de fumători din rândul tinerilor și persoanelor cu venituri reduse, de asemenea poate ajuta persoanele vulnerabile să reducă cantitatea de țigări consumate sau să stopeze fumatul realocând banii pentru educație, sănătate, etc și astfel să-și îmbunătățească calitatea vieții.

Măsuri de scădere a contrabandei
Organizarea unui sistem suport eficient pentru abandonarea fumatului
Interzicerea publicității produselor din tutun în spații publice sau mass-media

Măsuri prin care fumatul să fie mai puțin social
Restricția vânzării de produse din tutun copiilor, creșterea vârstei la care tinerii pot cumpăra țigări
Implicarea personalului medical în procesul de abandonare a fumatului la adolescenți:

  • să întrebe toți pacienții cu vârsta <18 ani cu privire la consumul de tutun
  • transmiterea de mesaje clare, scurte despre beneficiile renunțării la fumat
  • mesajele transmise trebuie să se plieze pe credințele, interesele și caracteristicile fumătorilor adolescenți
  • mesajele trebuie să vizeze încetinirea performanțelor sportive, scăderea atractivității, efecte asupra sănătății pe termen lung și scurt, costurile
  • adolescenții preferă ca mesajele să fie transmise de alți adolescenți care au fumat și au abandonat fumatul, de sportivi, celebrități: profesori, părinți, cântăreți, actori
  • adolescenții preferă ca aceste mesaje să fie transmise în format modern: web, video, telefon mobil.

Consilierea este cea mai eficace intervenție de renunțare la fumat în rândul adolescenților fumători. Există mai multe tipuri de intervenție:

  • interviuri scurte - 30 secunde (primul pas pentru a-i determina să abandoneze fumatul) care se pot prelungi la 5-60 minute
  • interviu motivațional-este personalizat, caută să găsească motivație personală pentru abandonare, să ofere suport emoțional
  • terapie cognitiv comportamentala

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha