None

Periartrită scapulo humerală fără operaţie?

Marius

     Durerea pe care o simt este localizată în interiorul umărului drept şi se manifestă la rotirea mâinii, când îndoi mâna. Înainte am fost la sală unde am făcut culturism timp de 2 ani, de 4-5 ori pe săptămână. Nu am luat anabolizante pe parcurs, m-am simţit excelent, totul mergea foarte bine, nu am exagerat cu nimic, doar că nu am lucrat umerii în detaliu, adică am pus accent pe spate, biceps, picioare, piept; cu umerii mi se părea mai greu de lucrat. Am fost la dr. Irimia Stefan, MedSport, care m-a diagnosticat cu impigment (periartrită scapulo humerală) şi tendinită la supraspinos şi bursită subacromială. La dr. Doru Filipescu am primit un diagnostic identic; şi încă un medic de la Medlife mi-a dat acelaşi diagnostic, fără să ştie de primii 2. De 4 ani nu am mai făcut nici un fel de miscare dar nu am vrut să mă operez pt că am sperat că voi rezolva problema prin kinetoterapie. Am făcut şi un RMN la domnul Virgil Ionescu (Examinare IRM a umărului drept, fără substanţă de contrast), cu următorul rezultat:

  • capul humeral cu configuraţie normală, cu congruenţă corespunzatoare, cu cavitatea glenoidă ce are dezvoltare normală; microchiste degenerative subcorticale posterior de inserţia muschiului infraspinos;
  • suprafeţe articulare regulate cu corticala cu grosime normală;
  • cartilagiul articular cu grosime normală;
  • maduvă osoasă cu semnal normal;
  • articulaţie acromio-claviculară cu configuraţie normală;
  • grăsime subacromială redusă până la dispariţie;
  • minim revărsat fluid de nivelul bursei subdeltoidiene;
  • muşchii ce acoperă articulaţia umărului cu aspect normal.

    Am făcut kinetoterapie 2 săptămâni dar în zadar, am luat glucozamină, antiinflamatorii, masaj cu gheara dracului, laba ursului, ketonal, arcoxia; când iau mă lasă câteva ore dar în rest am o durere continuă; doar la mişcare, cateodată şi când ţin mâna lângă corp, simt o durere nu foarte mare dar  sâcâitoare, ca şi durerea de măsea, dacă mi se permite comparaţia. Vă rog, dacă ştiţi pe cineva care a scăpat de periartrită scapulo humerală fără operaţie, vă rog să îmi spuneţi, orice sfat este foarte important pentru mine. Dacă aş face artrosopie? Va multumesc anticipat.

Mădălina

     Şi eu am impingement de umăr stâng, din câte înţeleg operaţia este cea mai bună soluţie, deşi nu e o plăcere, dar dacă nu se face la timp, în articulaţie se produc distrucţii iremediabile, m-am documentat şi operaţia în sine ar fi cum ar fi, dar recuperarea este îndelungată, nu ştiu ce vârstă aveţi, dar daca vreţi să vă bucuraţi de toate mişcările trebuie să vă operaţi. La mine a funcţionat şi terapia cu unde de şoc, ceva nou în România, se face la Ortokinetic, în Dorobanţi, e cam scump dar face banii.

Dr. Georgiana Tache

     Stimate Domn Marius, artroscopia nu este de de refuzat dar dupa ce aţi consultat atâţia specialişti cu adevărat valoroşi, faceţi-mi o vizită la cabinet pentru un bilanţ funcţional şi să vedem dacă se mai poate aplica tratament conservator, fizicalkinetic, după metodele noastre.  

Comentarii


Cristina

Buna ziua!\r\nAs dori sa stiu daca ati rezolvat fara operatie si cum... Am aceeasi problema din luna ianuarie si nu stiu ce sa mai fac :(....

June 4, 2012, 5:51 p.m.
0
0

elena

in luna iulie 2013 am cazut pe mina stinga,si de atunci am dureri de umar si brat. am consultat citiva medici,am urmat tratamente cu antiinflamatoare,unguente ,proceduri si tot ma doare nu ca la inceput dar ma doare cind stau intinsa in pat ,cind ma imbrac cind ridic ceva etc.va rog mai datimi un sfat ca nu stiu cum sa scap de aceste durei. va multumesc, o zi buna.

Jan. 7, 2014, 10:55 a.m.
1
0

Redactie

consultati un medic ortoped, trebuie sa faceti o radiografie

Jan. 7, 2014, 6:43 p.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha