30
None

Traumatismele osteo-articulare în Fitoterapie

În viața modernă, suntem atât de ocupați și stresați, iar timpul devine insuficient pentru activitățile de care am avea nevoie, și ajungem să neglijăm propriul nostru corp, astfel că exercițiile fizice și sporturile de orice fel lipsesc cu desăvârșire, iar alimentația este haotică, săracă în nutrienți însă bogată în aditivi, conservanți și alți compuși chimici dăunători organismului. Acest cumul de factori conduc la suprasolicitarea și degradarea prematură a corpului, din cauza alimentației și a sedentarismului având de suferit și sistemul musculo-scheletal. Cu toții resimțim ocazional dureri și disconfort la nivelul genunchilor, gâtului sau spatelui, fie din cauza statului prea mult la birou, a șofatului sau a suprasolicitării articulațiilor neobișnuite cu efort, fie din lipsa nutrienților esențiali pentru realizarea proceselor biochimice de care organismul are nevoie pentru regenerare și susținere.

Sistemul osos, creat din 206 oase conectate între ele prin articulații, are rolul de a susține greutatea corpului și de a asigura mobilitatea acestuia, protejând organele interne. Un sistem osos sănătos asigură o bună funcționare a întregului organism.
Sistemul osos are rolul de a menține echilibrul acido-bazic: când ph-ul sângelui este prea acid, osul eliberează săruri alcaline care neutralizează acizii. Astfel se înregistrează pierderi de masă osoasă și calciu simultan cu eliberarea toxinelor și a metalelor grele stocate în țesutul osos. Pentru a păstra densitatea oaselor și pentru a asigura întărirea lor, se recomandă o alimentație alcalinizantă și un aport eficient de minerale – calciu, magneziu și fosfor.
Vitaminele și mineralele sunt esențiale pentru buna funcționare a țesutului osos, de aceea încă de la naștere sunt recomandate bebelușului, cure lunare cu Calciu și vitamina D până la vârsta de 2 ani, apoi doar în lunile cu ”r”, când absorbția vitaminei D de la soare este scăzută.
Este important să știm cum să avem grijă de corpul nostru, pentru că, pe parcursul vieții, inevitabil ne confruntăm cu diverse accidente care conduc la traumatisme osteo-articulare, cum sunt entorsele, luxațiile sau chiar fracturile, în aceste situații este bine de știut că trebuie să acționăm cât mai rapid și mai corect pentru a favoriza vindecarea și a rămâne cu cât mai puține sechele.
Statisticile spun că bolile reumatice și musculo-scheletale reprezintă cea mai frecventă formă de boală cronică. Ele afectează aproximativ 1,7 miliarde de persoane la nivel global, cu o creștere de 45% în ultimii 20 de ani. În România, peste 600.000 de persoane (3% din populație), dintre care 2.000 de copii, suferă de boli reumatice de tip inflamator.

Cum putem acționa atunci când suferim un traumatism osteo-articular?
Atât sportivii de performanță, ale căror oase, articulații și ligamente sunt mult mai solicitate și expuse loviturilor și accidentelor cât și persoanele cu activitate fizică scăzută trebuie să fie precauți și să ia măsuri în momentul în care suferă de un traumatism osteo-articular.
În cazul în care vorbim de o entorsă, sau chiar de o simplă întindere musculară, se impune repaos pentru ca zona afectată sa nu fie solicitată, în aceste situații apare implicit inflamația locală, umflare, durere și senzație de căldură. Așadar cei mai importanți pași sunt repaosul, bandajarea ușoară a zonei, dacă este posibil și aplicarea locală a unui antiinflamator și analgezic, dacă este cazul se recomandă și utilizarea unui antiinflamator sau adjuvant intern.
În cazul în care vorbim de o fractură sau o luxație, traumatismul, fiind mai sever, este recomndat un consult medical, realizat de către un medic specialist ortoped.

O soluție pentru a avea grijă la timp de corpul tău, este fitoterapia, terapia care utilizează proprietățile medicinale ale plantelor. În antichitate oamenii consumau aceste plante chiar fără să cunoască îndeajuns proprietățile lor benefice. Ei alegeau să consume plantele în scop strict alimentar, având astfel ca beneficii pe lângă asigurarea nevoilor de hrană, vitale organismului și beneficiile lor curative. Acest lucru se datorează faptului că natura are rolul ei, iar lucrurile în Univers nu sunt deloc întâmplătoare, ecosistemul ajutându-ne să conviețuim în armonie, noi trebuie doar să alegem această cale.
Astfel, descoperim că natura ne ajută și în această situație, așadar atunci când suferim de un traumatism osteo-articular putem alege să ne îndreptăm către terapiile alternative, lipsite de reacții adverse și pe care le putem utiliza ori de cate ori avem nevoie, chiar și profilactic, pentru că și sistemul osos are nevoie periodic de un aport de nutrienți: minerale și vitamine esențiale pentru regenerarea țesutului osos și menținerea densității osoase.
Având în vedere toate aceste lucruri, specialiștii Ayurmed® au dezvoltat 2 produse importante în menținerea sănătății sistemului musculo-scheltal.
Unguentul NON DOLOR™, cu acțiune locală, externă, prezintă principii active ce se absorb profund prin piele și ameliorează rapid durerea locală specifică afecțiunilor articulare, suprasolicitărilor fizice sau traumatismelor osteo-articulare. Calmează durerile musculare difuze sau localizate, crampele musculare, durerile după efort fizic intens și contuziile. NON DOLOR™
stimulează circulația periferică a sângelui favorizând regenerarea celulară. Acțiunea revulsivă a unguentului produce inițial, o senzație de rece pe piele, urmată de o încălzire, conducând la diminuarea disconfortului local. Uleiurile esențiale din extractele vegetale au acțiune antibacteriană și antifungică, prevenind infecțiile locale în caz de înțepături, iritații, prurit etc.
În al doilea rand, venim în completarea nevoilor aparatului locomotor și implicit al sistemului osos, cu produsul OSTEO POWER™, este un adjuvant cu administrare orală, ce se poate utiliza fie în cazul traumatismelor cum sunt fracturile sau luxațiile, fie profilactic de 2 ori pe an pentru a avea grijă de sănătatea sistemului osos, combătând carențele de vitamine și minerale și menținând densitatea osoasă.
OSTEO POWER™ este un compus din plante ayurvedice care contribuie la formarea și menținerea structurii și mineralizării țesutului osos, a dinților, părului și unghiilor. Vitaminele și mineralele (Ca, Si, K, Mg, Fe etc.) prin absorbția și depunerea lor în oase, mențin densitatea întregului sistem osos iar în cazul fracturilor susțin procesul natural de refacere și remodelare a calusului. Susține formarea colagenului care contribuie la procesul de refacere a oaselor, tendoanelor, ligamentelor și cartilajelor în caz de traumatisme sau efort fizic prelungit. Benefic și recomandat persoanelor vârstnice, sportivilor sau persoanelor cu deficit de minerale.

Ayurmed - O Viață Fără Griji!

STAR INTERNATIONAL MED
www.ayurmed.ro
natural@star-ayurveda.ro
0722 750 111
021 313 94 81

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha