61
None

3900 de medici au beneficiat de cursuri gratuite în ultimii trei ani, grație proiectului DENT

Societatea de Stomatologie Estetică din România finalizează proiectul DENT, (Dinamism, Eficiență și Noi Tehnologii în medicina dentară) cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investește în oameni”.

Proiectul s-a desfășurat în perioada octombrie 2010 - noiembrie 2013 și a cuprins o serie de cursuri de formare profesională (profilaxie dentară, ortodonție, chirurgie maxilo-facială, estetică dentară, dar și protecția mediului, egalitatea de gen, egalitatea de șanse și respectarea diversității).

„Avantajați de participarea medicilor stomatologi la cursurile de perfecționare profesională DENT vor fi pacienții români. Aceșta vor putea merge la specialişti care sunt la curent cu toate noutăţile în domeniu şi vor putea săse trateze    într-un timp mai scurt datorită folosirii tehnologiilor computerizate.” spune Florin Lăzărescu, manager de proiect DENT.

„Cifrele Studiului Naţional de Audienţă arată că adolescenţii şi tinerii sunt cei mai preocupaţi de sănătatea orală. Românii preferă cabinetele medicale private, dar odată cu vârsta merg mai rar la medicul dentist, preferând să facă alte tipuri de analize.” adaugă Florin Lăzărescu.

3900de medici dentiști au beneficiat gratuit de acest proiect. Au avut loc cursuri în București și cele mai importante orașe din țară: Cluj, Iași, Timișoara, Galați, Sibiu, Arad, Târgu Mureș, Târgu Jiu. Au fost 106 cursuri teoretice, 109 sesiuni practice și 3 congrese internaționale la care au participat cele mai mari nume în domeniul stomatologiei: Dr. Mauro Fradeani, Prof. Dr. Lorenzo Vanini, Prof. Dr. Andre Saadoun, Prof. Dr. Massimo Simion, Prof. Dr. Dan Nathanson, Prof. Dr. Hom Lay Wang, Prof. Dr. Marius Steigmann, Prof. Dr. Paul Mattout, Prof. Dr. Gerwin Arnetzl, Prof. Dr. David Hoexter, Prof. Dr. Howard Glazer, Dr. Garry Glassman, Prof. Dr. Angelo Putignano. Dintre medicii români care au susținut cursuri au fost Prof. Dr. Alexandru Bucur, Prof. Dr. Dragoș Stanciu, Prof. Dr. Constantin Vârlan, Prof. Dr. Bogdan Dimitriu, Prof. Dr. Alexandru Petre.

În cadrul acestui proiect au fost realizate și distribuite:

- 12 numere din Revista oficială a SSER - Cosmetic Dentistry Romania distribuite gratuit  unui numar de 9000 medici stomatologi;

- Cartea "Incursiune în estetica dentară" - Editor Florin Lăzărescu, distribuită gratuit la 10.000 medici;

- 5 ghiduri de specialitate distribuite gratuit la 30.500 medici stomatologi.

Titlurile ghidurilor sunt:

1. Actualități în abordarea patologiei chirurgicale oro-maxilo-facială

2. Strategii preventive adaptate grupelor de risc pentru afecțiunile orale

3. Situația actuală a adeziunii la structurile dure dentare

4. Aspecte clinice și terapeutice ale traumatismelor dentoparodontale

5. Actualități în abordarea complexă a anomaliilor dento-maxilare

Tinerii sunt mai preocupaţi de sănătatea dentară

33,5% din persoanele cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani consumă cel puţin trei tuburi de pastă de dinţi la trei luni, la fel ca 34,1% din cei cu vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani. Acelaşi trend de creştere a consumului în rândul populaţiei adolescente şi tinere se observă şi la nivel de periuţe de dinţi (13,3% din persoanele cu vârste cuprise între 14-18 ani folosesc trei periuţe in decursul a trei luni, respectiv 12,4% din populaţia cu vârsta de 19-34 de ani).

La nivel regional,  Timişoara are cel mai mare consum de pastă şi periuţe de dinţi (39,6% din cei care folosesc trei tuburi de pastă de dinţi la trei luni) (asta reiese din datele primite de noi, insa nu avem cifre pe tot vestul si nu stiu daca e corecta exprimarea), fiind urmată de Iaşi (35,3%) şi Cluj (32,8%). Bucureştiul (30,2%) are un consum de pastă şi periuţe de dinţi mai mic decât cel din celelalte oraşe mari, dar foarte aproapiat de consumul general la nivel urban (28,5%).

Fondul Social European (FSE) este instrumentul principal prin care Uniunea Europeană finanţează obiectivel strategice ale politicii de ocupare. Pentru 50 de ani, FSE a investit în programe dedicate creşterii gradului de ocupare în statele membre UE. Pentru perioada de programare 2007- 2013, scopul intervenţiilor FSE este de a susţine statele membre să anticipeze şi să administreze eficient schimbările economice şi sociale.

Persoană de contact:

Carmen Tudor

PR Executive DECI SE POATE

Tel. 0729 981 917

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha