1
None

Aventura numita Salin

Acum 13 ani a început o aventură numită SALIN. O aventură a cunoaşterii pentru sănătate, a realizării unor invenţii - un domeniu foarte nou al terapiilor naturale. 

Pentru cei care au probleme respiratorii, pentru părinţii care au copii cu probleme respiratorii, pentru tot mai mulţi medici de familie sau specialişti, aparatele Salin au intrat într-un normal al utilizării ca o terapie naturală de mare valoare.

Lista afecţiunilor

Pe lângă astm, alergii respiratorii, rini-te, sinuzite, laringite, bronşite, lista cuprinde practic toate problemele legate de buna funcţionare a aparatului respirator. În afecţiuni ORL, SALIN se arată a fi de mare ajutor în rinite, sinuzite, laringite cu o acţiune generală desensibilizată în pro-bleme alergice. În afecţiuni pneumologice au fost obţinute rezultate favorabile în astm bronşic, bronşite astmatiforme, bronşite, bronşectazii, silicoze, recuperări în TBC, mucoviscidoză.

Efectele favorabile

Sunt deosebit de spectaculoase în cazul copiilor.

Se remarcă şi efecte favorabile în diverse alte cazuri de insuficienţe respiratorii, ca de exemplu în cele pe fond cardiac sau tiroidian.

Aparatele Salin au fost medaliate cu aur şi argint la saloanele de invenţii de la Bruxelles, Geneva, Chişinău. Au primit marca de aur la expoziţiile Natura Vita, sunt menţionate pe internet în Doctor’s Guide.

În mod curent, sunt produse aparatele SALIN S2 şi SALIN PLUS pentru tratarea salină a aerului ambiental, inhalatorul cu mască SaltMed şi mezinul gamei, miniinhalatorul InSALIN.

Aparatele Salin pentru tratarea ambientală a aerului sunt foarte eficiente şi comode în utilizare, doar prin simpla funcţionare în spaţiul în care stă mai mult sau doar-me utilizatorul. Aparatele asigură purificarea generală a aerului în spaţii diverse: locuinţe, birouri.

Inhalatorul cu mască SaltMed

s-a dovedit deosebit de eficient în utilizare în terapia intensivă postoperatorie pentru pacienţii care au probleme respiratorii, în intervenţii ale echipelor SMURD pentru pacienţii în criză astmatică.

Miniinhalatorul InSalin valorifică ideea unor mici inhalatoare, care să poată fi permanent la îndemâna utilizatorului. Experienţa pe care o avem în ceea ce înseamnă emisia aerosolilor salini de către granulele de sare ne-a permis realizarea unui dispozitiv deosebit de performant. Este şi foarte plăcut estetic, fiind realizat de un designer tânăr şi talentat. Miniinhalatorul InSalin este un dispozitiv destinat utilizării la purtător, ceea ce permite folosirea înainte, după sau pe durata expunerii în medii care activează problemele respiratorii. La şcoală, la sala de gimnastică, la serviciu, în aglomeraţii sunt multe situaţii în care InSalin este de un mare ajutor.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha