58
None

Beneficiile saunei

Cele mai vechi saune din europa s-au descoperit în finlanda, ţara în care se spune că există câte o saună în fiecare casă.

Pentru a demonstra beneficiile saunei s-au făcut chiar numeroase studii clinice de către cercetători recunoscuţi în lumea medicală.

Efectele saunei umede şi uscate se aseamănă într-o proporţie mare. Ambele încălzesc corpul uman, produc transpiraţie abundentă (aşa numita “baie de transpiraţie”), cu vasodilataţie la nivelul pielii şi furt din circulaţia sanguină generală.

Cardiologii ne spun că sauna are un efect benefic prin scăderea risului cardiovascular la anumiţi pacienţi. S-a demonstrat că sauna regulată scade tensiunea arterială, reduce rata decesului datorat bolilor cardiovasculare sau accidentelor vasculare cerebrale. Alte studii au arătat beneficiul terapeutic la pacienţii cu nivel crescut al colesterolului din sânge (hipercolesterolemie) şi/sau diabet.

Cercetătorii sugerează că cel puţin o şedinţă pe săptămână de saună poate produce recondiţionarea cadiovasculară echivalentă unui program de exerciţii fizice de intensitate medie prin creşterea frecvenţei cardiace (pulsului) cu până la 30%.

Bineînţeles că nu se recomandă înlocuirea programului de exerciţii fizice cu sauna dar se îmbunătăţeşte semnificativ calitatea vieţii şi scade riscul de deces datorat bolilor cardiovasculare dacă şedinţele de exerciţii fizice sunt însoţite şi de cel puţin o saună pe săptămână.

De asemenea şedinţele regulate de saună nu substituie recomandarea de dietă, menţinerea greutăţii corporale, scăderea colesterolului din sânge şi a tensiunii arteriale, ci doar ajută la îmbunătăţirea şi menţinerea lor.

La nivel musculoscheletal sauna produce relaxare musculară şi reduce durerile articulare fiind benefică la pacienţii cu artroze, fibromialgie, contracturi musculare. Persoanele cu insomnie, anxioase sau cu un nivel crescut de stres au semnalat o îmbunătăţire a calităţii vieţii, scăderea perioadelor de insomnie şi reducerea semnificativă a stresului.

Sauna umedă este favorabilă şi persoanelor cu afecţiuni pulmonare prin fluidizarea mucusului, creşterea expectoraţiei, eliberarea sinusurilor. Nu se recomandă în astm bronşic deoarece poate produce criza de astm.

Deasemenea sauna uscată produce o hidratare tegumentară crescută la persoanele cu piele uscată. Persoanele cu pielea de tip mixt sau grasă beneficiază mai bine de sauna uscată.

Cele mai importante precauţii pentru saună sunt:

• Evitarea consumului de alcool înainte şi imediat după saună

• Măsurarea tensiunii arteriale înainte de a intra în saună

• Şedinţa de saună să fie de maxim 15-20 de minute iarna şi de 10 min în perioadele călduroase

• După terminarea saunei, corpul trebuie răcit gradat

• Hidratare înainte şi după saună (se beau cel puţin două pahare de apă după terminarea şedinţei)

Sauna este contraindicată pacienţilor care au suferit recent un infarct miocardic, au angină instabilă, hipertensiune arterială necontrolată medicamentos, aritmii cardiace, insuficienţă cardiacă avansată, boli valvulare cardiace ce necesită intervenţie chirurgicală, femeilor însărcinate, pacienţilor cu vârste foarte înaintate, post intervenţie chirurgicală recentă (în cazul în care nu s-au scos firele de sutură), plăgi tegumentare deschise, stări febrile, cancer. Se acordă o atenţie deosebită pacienţilor hipotensivi şi diabetici.

Pentru a beneficia de efectele maxime ale saunei este bine ca pacientul să consulte un medic care să recomande tipul adecvat de saună, timpul de expunere dar şi celelalte proceduri necesare unei recuperări complete.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha