22
None

Diagnosticul hepatic neinvaziv, prin biomarkeri serici

FibroTest®, testul diagnostic universal pentru ciroză şi fibroză, face parte din panelul de 5 teste FibroMax®, unicul care măsoară concomitent leziunile hepatice frecvente: fibroza şi ciroza, steatoza sau ficatul gras (SteatoTest®) şi activitatea inflamatorie legată de virus (ActiTest®), factori metabolici (NashTest®) sau consum excesiv de alcool (AshTest). Testele sunt utile atât în iniţierea şi monitorizarea pacienţilor în tratament sau în aşteptare, cât şi pentru depistarea subiecţilor aflaţi la risc din populaţia generală, permiţând astfel apariţia cirozei şi cancerului hepatic.

În România, protocoalele naţionale includ testele FibroMax şi FibroTest, ca alternative la puncţia biopsie hepatică, atât pentru iniţierea tratamentului cât şi pentru monitorizarea evoluţiei pacientului infectat cu virusi hepatici C sau B. FibroTest şi FibroMax sunt la nivel mondial cele mai utilizate teste neinvazive pentru evaluarea bolilor hepatice: peste 1,5 milioane de pacienti au fost deja evaluaţi în mai mult de 7000 de laboratoare, clinici şi spitale.

FibroTest include biomarkeri serici specifici fibrozei hepatice ajustaţi în funcţie de vârsta şi sex. FibroTest identifică cu precizie nu numai fibroza importantă şi ciroza, dar şi stadiile incipiente ale fibrozei. FibroMax include în plus şi biomarkeri specifici metabolici şi pentru alcool: glicemie, tranzaminazele, colesterol, triglicerice, alături de greutate şi înălţime.

Toţi biomarkerii serici ai FibroTest şi FibroMax sunt standardizaţi, automatizaţi şi eficienţi din punctul de vedere al costurilor, fiind uşor de dozat pe platformele tehnice standard ale laboratoarelor medicale. Un sistem expert analizează fiecare test şi parametri săi pentru a se asigura de fiabilitatea rezultatului.

FibroTest şi testele din panelul FibroMax, sunt teste de primă linie în hepatitele cronice cu virus C şi B, dovedindu-şi robusteţea în practica clinică şi prin validarea în populaţii speciale: pediatrice sau cu vârste peste 65 de ani, pacienţi adulţi coinfectaţi cu HIV, cu transplant hepatic, cu insuficienţă renală sau transplant renal, cu hemofilie.Lansat în 2002 în Franţa, FibroTest, testul pionier de fibroză, este acum recomandat şi de ghidurile asociaţiei europene pentru studiul ficatului (EASL).

În afara hepatitelor cronice virale, imensa utilitate a panelului de teste FibroMax, constă tocmai în depistarea riscului de steatohepatită, ciroză şi cancer la subiecţi din populaţia generală, risc legat de consumul excesiv de alcool şi/sau de factori metabolici ignoraţi: exces ponderal, exces de colesterol sau trigliceride, hipertensiune arterială sau diabet.

Astfel, FibroMax, prin diagnosticul steatozei şi fibrozei, oferă răspunsuri clarificatoare pacienţilor cu leziuni incipiente fără risc imediat, cum este steatoza fără fibroză, şi permite instituirea precoce a măsurilor de prevenire a cirozei şi a cancerului hepatic în caz de fibroză asociată.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha