39
None

Necesități urgente pentru maternități și secții de ATI neonatală

Dotarea maternităților este la un nivel acceptabil, în medie, bineînțeles că există secții mai bine dotate decât altele, ține acest lucru și de incisivitatea șefului de secție, de înțelegerea pe care o găsește acesta la managerul spitalului, de fondurile instituției. Deoarece lucrăm cu o categorie sensibilă de pacienți, avem într-o mai mare măsură și sprijinul financiar și logistic a unor ONG-uri puternice, de exemplu ”Salvați Copiii”, care au contribuit de-a lungul timpului într-o mare măsură la dotarea secțiilor de neonatologie. Mai mult, deoarece în domeniul nostru lucrăm foarte mult cu aparatură medicală, de la cea mai simplă la cea mai complexă, e nevoie ca toată această aparatură să fie întreținută de bioingineri cu experiență, iar lipsa acestora va determina scurtarea duratei de viață a tuturor echipamentelor. Decidenții din sistemul de sănătate trebuie să înțeleagă că este mai ieftin să întreții un aparat cu personal specializat, nu să-l utilizezi la supracapacitate până când se defectează și să încerci să-l înlocuiești. 

În secțiile de terapie intensivă neonatală de nivel III este întotdeauna nevoie de aparate de ventilație mecanică invazivă. În secțiile de nivel II unde se tratează patologia respiratorie mai puțin severă, e nevoie de aparate de suport respirator neinvaziv. Peste tot, e nevoie de aparatură de monitorizare cât mai puțin invazivă a funcțiilor vitale și a altor parametri esențiali, și bineînțeles, orice maternitate are nevoie de tot ce poate fi nevoie în cursul resuscitării neonatale, care trebuie să se desfășoare cât mai uniform indiferent de nivelul maternității.
De asemenea, cea mai stringentă și mai greu de acoperit nevoie este nevoia constantă de personal, acesta neputând fi înlocuit de niciun aparat, oricât de modern.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha