Dr. Daiana Popa
Inițial, reabilitarea pacienților cu AVC se baza pe metode manuale de fizioterapie cu scopul de a învăța pacienții cum să compenseze deficitele dobândite. În prezent, aceste noțiuni au fost abandonate în favoarea modalităților bazate pe noile teorii ale neuroplasticității.
Elementul cheie al reabilitării în AVC îl reprezintă astăzi plasticitatea dependentă de utilizare, care exprimă capacitatea creierului de a învăța comportamente motorii pierdute, ca răspuns la reabilitare. Pentru a fi eficace în achiziția de abilități funcționale, programul de reabilitare trebuie să îndeplinească câteva condiții cruciale; exercițiile trebuie să fie orientate pe sarcini funcționale, care au un anumit scop, pentru a genera modificări semnificative de neuroconectivitate; există un nivel critic de repetiții necesar pentru a dobândi și menține achizițiile motorii; există de asemenea o fereastră de oportunitate pentru a stimula în mod optim neuroplasticitatea, context în care intervenția precoce este crucială și, nu în ultimul rând, contează motivația care încurajează angajarea individului în performarea unor activități care se finalizează cu succes și recompense. Dacă neuroplasticitatea reprezintă mecanismul care stă la baza refacerii funcționale după AVC, atunci obiectivul principal al reabilitării este acela de a dirija în mod eficace procesele de neuroplasticitate. Principiile de bază le reprezintă practica cu intensitate crescută și număr mare de repetiții, managementul multidisciplinar și antrenamentul orientat pe sarcini funcționale.
Momentul inițierii terapiei reprezintă un subiect aflat încă în dezbatere; în mod tradițional se consideră că refacerea neurologică are loc în cea mai mare parte în primele 3-4 luni după AVC, dar studiile recente care au evaluat tehnici mai noi, precum terapia indusă prin constrângere și antrenamentul robotic, au demonstrat ameliorări importante chiar și la intervale mai mari, de până la 56 de luni de la debutul afecțiunii. Un alt factor crucial pentru un prognostic favorabil îl reprezintă intensitatea reabilitării. Studiile efectuate pe subiecți umani arată că o intensitate crescută îmbunătățește prognosticul funcțional. Mai recent, s-a descris noțiunea de „adaptabilitate a paradigmei de reabilitare” care se referă la ajustarea tratamentului pe măsură ce performanțele se îmbunătățesc. Există la ora actuală suficiente studii de calitate care au demonstrat că terapia țintită, ghidată, executată în mod repetitiv, îmbunătățește funcția motorie și scade riscul complicațiilor.
În edițiile viitoare vom expune principalele principii și proceduri de reabilitare după AVC:
- Fizioterapia
- Reabilitarea robotică
- Realitatea virtuală
- Stimularea electrică
- Stimularea cerebrală non-invazivă
