Prof. Univ. Dr. Maria Rotaru
Erupțiile cutanate induse de medicamente cuprind un spectru larg de manifestări clinice. Aceste reacții pot varia de la erupții ușoare, autolimitante, la condiții severe, care pot pune viața în pericol. Creșterea prevalenței prescrierilor de medicamente în practica medicală contemporană a condus la o creștere corespunzătoare a incidenței acestor erupții, făcând imperativă recunoașterea, diagnosticarea și gestionarea lor eficientă de către profesioniștii din domeniul sănătății.
Fiziopatologia erupțiilor cutanate induse de medicamente implică mecanisme complexe imunologice și non-imunologice.
Reacțiile imunologice sunt cele mai frecvente:
Tipul I cuprinde reacții de hipersensibilitate imediată, cum ar fi urticaria și angioedemul (erupție edematoasă subcutanată), care apar la câteva minute până la ore după expunerea la medicament.
Tipul II, citotoxic, este mai puțin frecvent. Trombocitopenia (scăderea numărului de trombocite la nivel sangvin) indusă de medicamente este un exemplu de reacție de tip II.
Tipul III implică formarea de complexe antigen-anticorp care se depun în diverse țesuturi, ducând la răspunsuri inflamatorii. Reacțiile similare bolii serului (reacție imună anticorp-antigen) sunt un exemplu.
Tipul IV, cunoscut și sub denumirea de hipersensibilitate întârziată, se prezintă de obicei sub formă de erupții maculopapulare sau alte manifestări mai severe.
Mecanismele non-imunologice includ efecte secundare farmacologice, toxicitate cumulativă, interacțiuni medicamentoase și exacerbarea afecțiunilor dermatologice preexistente. De exemplu, reacțiile de fotosensibilitate sunt non-imunologice și apar atunci când un medicament absoarbe lumina ultravioletă.
Aspectul clinic al erupțiilor cutanate induse de medicamente variază foarte mult, în funcție de tipul reacției și de răspunsul individual al pacientului la medicament.
Cele mai comune astfel de erupții cutanate includ:
Erupțiile exantematoase (maculopapulare) sunt cel mai frecvent tip de erupție cutanată indusă de medicamente. De obicei, apar la câteva zile până la săptămâni după inițierea medicamentului și sunt adesea asociate cu simptome sistemice, cum ar fi febra.
Urticaria și angioedemul dau reacții sub formă de papule pruriginoase, apărând de obicei la câteva minute până la ore după expunerea la medicament. Urticaria poate fi acută sau cronică și poate fi un precursor al anafilaxiei (șoc anafilactic).
Eritemul fix postmedicamentos se prezintă sub formă de plăci rotunde, eritematoase solitare sau multiple, care reapar în același loc la fiecare expunere la medicament. Zonele frecvent implicate includ buzele, organele genitale și extremitățile.
Pustuloza exantematoasă acută generalizată (AGEP) se caracterizează prin apariția rapidă a numeroase pustule sterile, adesea însoțită de febră și leucocitoză (creșterea numărului de leucocite în sânge).
Sindromul Stevens-Johnson (SJS) și necroliza epidermică toxică (TEN) sunt reacții severe, care pun viața în pericol, caracterizate prin desprinderea extensivă a pielii și implicarea mucoaselor.
Reacția medicamentoasă cunoscută și sub numele de sindrom de hipersensibilitate indusă de medicamente (DIHS), se prezintă sub forma unei erupții extinse, febră, limfadenopatie (creșterea în volum a ganglionilor limfatici) și implicarea organelor interne.
Diagnosticarea erupțiilor cutanate induse de medicamente implică o evaluare clinică detaliată, incluzând o anamneză completă a pacientului, examen fizic și, când este necesar, studii de laborator și histopatologice.
Anamneza cuprinzătoare este esențială, incluzând cronologia expunerii la medicament, debutul simptomelor, reacțiile anterioare la medicamente și orice afecțiuni medicale subiacente. Anamneza trebuie să ia în considerare și medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele pe bază de plante și agenții topici.
Examinarea fizică se concentrează pe distribuția, morfologia și severitatea leziunilor cutanate, precum și pe orice implicare sistemică. Atenția trebuie acordată membranelor mucoase și altor organe care ar putea fi afectate.
În funcție de scenariul clinic, testele de laborator pot include hemoleucograma completă, evaluarea funcției hepatice și renale, markeri ai inflamației sau infecției.
Examinarea histopatologică poate furniza informații valoroase, mai ales în diferențierea dintre diferitele tipuri de erupții medicamentoase. De exemplu, SJS/TEN arată de obicei necroză epidermică pe toată grosimea, în timp ce AGEP este caracterizată de pustule subcorneale.
Gestionarea erupțiilor cutanate induse de medicamente implică mai multe principii cheie: identificarea și întreruperea medicamentului cauzator, îngrijirea de susținere și tratarea oricăror complicații. Încetarea imediată a administrării medicamentului suspectat este crucială iar dacă nu există alternative disponibile, protocoalele de desensibilizare pot fi luate în considerare sub supravegherea unui specialist.
Terapia de susținere cuprinde măsuri generale, cum ar fi menținerea hidratării, nutriției și îngrijirii pielii. Emolientele topice și dermatocorticoizii pot ajuta la ameliorarea pruritului și inflamației în cazurile ușoare până la moderate.
Pentru reacțiile mai severe, pot fi necesari corticosteroizi sistemici sau agenți imunosupresori. Ca terapie simptomatică, antihistaminicele pot ajuta la gestionarea urticariei și pruritului, iar analgezicele și antipireticele pot fi necesare pentru febra și durerea asociate cu erupțiile severe.
Reacțiile severe, cum ar fi sindromul Stevens-Johnson și necroliza epidermică toxică, necesită management intensiv, incluzând îngrijirea ulcerațiilor, controlul infecțiilor și monitorizarea implicării multi-organice. Transferul precoce la o unitate specializată de arși sau unitate de terapie intensivă poate îmbunătăți semnificativ prognosticul.
Educarea pacienților despre importanța evitării medicamentului cauzator și furnizarea de informații detaliate despre alergiile lor medicamentoase este esențială. Atunci când se prescriu medicamente, ar trebui să se țină cont de istoricul pacientului privind alergiile medicamentoase și factorii de risc.
