None

Utilizarea şi întreţinerea aparatelor auditive

    Dacă aveţi o pierdere de auz, primul pas pe care trebuie să-l faceţi este să luaţi decizia de a purta un aparat auditiv. Cu cât recunoaşteţi mai repede o pierdere de auz şi decideţi să acţionaţi, cu atât mai repede vă veţi recupera abilitatea auditivă şi îmbunătăţi calitatea vieţii.

    Aparatul auditiv este personal, fiind ajustat special pentru nevoile fiecăruia şi reglat conform pierderii de auz, formei canalului auditiv şi, bineînţeles, stilului de viaţă.

    Cu toate că se pot observa îmbunătăţiri imediate ale auzului, pot trece de la câteva săptămâni la câteva luni până când veţi învăţa să vă bucuraţi de toate avantajele aparatului auditiv.

    Pentru început, este recomandat să purtaţi aparatul auditiv în casă, într-un mediu liniştit, şi să faceţi exerciţii precum conversarea cu o persoană apropiată. Veţi avea beneficii maxime dacă utilizaţi aparatul auditiv pe tot parcursul zilei, până când purtarea acestuia devine confortabilă.

    Menţinerea aparatului auditiv într-o condiţie cât mai bună este esenţială pentru funcţionarea optimă a protezei, astfel încât să puteţi auzi cât mai bine. Majoritatea aparatelor auditive au o garanţie ce acoperă unele probleme de funcţionare, însă aceasta se poate pierde dacă defectul este rezultatul folosirii improprii.

 

                  

 

    Aparatul auditiv va fi reglat doar de audioprotezistul dumneavoastră, deoarece ajustările necorespunzătoare sunt periculoase pentru ureche, putând duce la deteriorarea bruscă şi permanentă a auzului.

    De altfel, trebuie să fiţi conştienţi de faptul că purtarea aparatului auditiv poate duce la formarea unui exces de ceară în canalul auditiv, motiv pentru care trebuie să vizitaţi mai des medicul ORL pentru înlăturarea cerumenului.

    În plus, pentru protejarea aparatului auditiv, este bine să evitaţi căldura, umezeala şi expunerea protezei la temperaturi extreme. De asemenea, trebuie să scoateţi aparatul din ureche înaintea folosirii de aftershave, fixativ, parfumuri sau alte loţiuni şi să aşteptaţi ca produsul să se usuce înainte de a purta aparatul.

    Pentru buna păstrare a aparatelor auditive este recomandat să le depozitaţi în cutiile corespunzătoare de fiecare dată când nu le purtaţi, pentru a fi protejate.

    Mai mult, există pe piaţă o gamă largă de accesorii opţionale ce pot fi achiziţionate în scopul îmbunătăţirii aparatelor auditive, precum şi instrumente de curăţare şi uscare, ce fac munca de întreţinere a protezelor mai uşoară.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha