15
None

Inteligența artificială în tratamentul diabetului de tip 1

Fără îndoială tehnologia a schimbat radical modul în care se tratează diabetul zaharat de tip 1.
Odată cu trecerea la monitorizarea continuă a glicemiei (CGM) atât în timp real (rtCGM) sau intermitentă (iCGM) se depășesc multe dintre limitările inerente ale testării clasice a hemoglobulinei glicate. Devine posibilă observarea de trenduri și modificări ale variației glicemice și ajustarea “on spot” a tratamentului. Monitorizarea continuă a glicemiei permite obținerea de informații dinamice care indică direcția variației glicemice, permițând utilizatorului să observe influența dietei, exercițiilor fizice și dozei de insulină asupra nivelului de glucoză în timp real. În plus, informațiile vor fi utilizate împreună cu pompe de insulină pentru a ghida mai bine terapia cu insulină.

CGM intră în compensarea sistemelor de asigurări publice și private, cu potențialul dovedit de a reduce morbiditatea, cu o considerabilă reducere a costurilor totale aferente îngrijirii diabetului.

CGM-ul transformă managementul diabetului pas cu pas atât pentru bolnav cât și pentru furnizorii serviciilor de sănătate.

Rolul medicului se transformă, cantitatea de informații este uriașă și trebuie analizată pentru a fi înțeleasă. Echipa medic diabetolog, nutriționist, educator, psiholog are un rol major în a introduce tehnologia în modul de viață al pacientului.

Dar, întotdeauna pacientul va trebui să decidă dacă “tehnologia în managementul diabetului este pentru el cel mai bun prieten sau doar un spion”

În ceea ce privește pompele de insulina și sistemele de control al glicemiei, lucrurile în lumea reală sunt din ce în ce mai avansate și sunt acum folosite pe scară largă în întreaga lume. Sistemul Basal-IQ – de suspendare a dozei de insulină în caz de hipoglicemie este funcțional și s-a dovedit eficientă în studii clinice.
Nu puține sunt studiile “in silico” (prin simulare pe computer) pe acest subiect. Cantitatea mare de date permite acest tip de abordare și susținere a rezultatelor.

Schimbările nu se opresc aici!
Datele relevante pentru diabet sunt structurate în general pe trei scări:

  1. Caracteristicile statice derivate din genotipul unei persoane;
  2. Actualizări episodice, de obicei la fiecare câteva luni, prin înregistrări electronice care sunt utilizate pentru ajustarea periodică a tratamentului,
  3. Date în timp real, în special, înregistrări de monitorizare continuă.

Acestea permit descrierea precisă a dinamicii sistemului metabolic și a tratamentului și ajută la controlul în timp real și la ajustarea din mers.

Se încearcă mai nou realizarea unui concept nou - Diabetes Data Science - de construire a unei imagini virtuale a pacientului (VIP). Abordarea VIP permite a crea un „individ”, în silico - o potrivire virtuală a unei persoane reale care va duce la optimizarea tratamentului în simularea computerului înainte de a fi oferită medicilor și pacienților. Este abordarea la un alt nivel a medicinei de precizie pentru diabet, un management care este actualizat continuu pe baza monitorizării în timp real și a actualizării algoritmilor de tratament personalizați.

Ne aflăm în momentul în care managementul diabetului de tip 1 nu se mai rezumă doar la tratament, nutriție și lifestyle. Suntem în faza în care acesta înseamnă: tratament, nutriție, analiză de date, inteligență artificială, baze de date, comunicare.

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha