Conf. Univ. Dr. Adina Braha
Obezitatea sarcopenică are un impact major asupra sănătății, crescând riscul de boli cardiovasculare, diabet zaharat, dizabilitate și mortalitate. Identificarea precoce și intervențiile prin exercițiu fizic și alimentație echilibrată sunt esențiale.
Diagnosticul obezității sarcopenice combină criteriile de diagnostic ale sarcopeniei și obezității. În mod uzual, sarcopenia este evaluată prin măsurarea masei musculare, a forței musculare și a performanței fizice, în timp ce obezitatea este evaluată pe seama IMC-ului, a circumferinței abdominale, precum și a procentului de țesut adipos.
1. IMC≥ 30kg/m2 sau circumferință abdominală ≥ 88 cm (la femei) sau ≥ 102 cm (la bărbați) + Chestionarul SARC-F ≥ 4 puncte.
2. Forța de prindere a mâinii < 16 kg la femei, respectiv < 27 kg la bărbați sau proba scaunului ≥ 17 sec.
3. Masa adipoasă > 40.9% + raportul (masa musculară scheletală/greutate) x100 ≤ 27.6%.
Obezitatea sarcopenică poate avea două stadii:
1. Stadiul I fără complicații.
2. Stadiul II cu complicații metabolice, cardiovasculare, respiratorii, dizabilitate funcțională.
La persoanele cu diabet zaharat cu control glicemic neadecvat, cu o durata de evoluție a bolii de peste 5 ani, care au dezvoltat complicații cronice degenerative și urmează tratament antidiabetic oral, dacă se ridică suspiciunea de sarcopenie se recomandă evaluarea forței musculare prin proba scaunului sau dinamometrie, respectiv evaluarea masei musculare prin măsurarea circumferinței gambei (ajustată la IMC), sau dacă este posibil bioimpedanță, osteodensitometrie sau alte metode performante de evaluare a compoziției corporale. Factorii predictori pentru obezitate sarcopenică sunt: vârsta> 70 ani, insuficiență cardiacă, boală cronică de rinichi (în special terapia de substituție renală), insuficiență sau disfuncție intestinală cronică, boală hepatică cronică, boală respiratorie cronică, boli cronice neurologice și neurodegenerative, deficiență cognitivă cronică, spitalizare îndelungată, intervenții chirurgicale majore sau traumatisme cu/fără complicații, imobilizare susținută sau mobilitate redusă (de exemplu, traumă, fractură, boală ortopedică), istoric de consum redus de alimente (de exemplu, <50% aport alimentar din necesarul energetic timp de >2 săptămâni), scădere ponderală (inclusiv pierderea voluntară în greutate indusă de dietă și sindromul de ciclism = durere sau amorțeală în zona feselor și a picioarelor, cauzată de compresia nervului sciatic de către mușchiul piriform), creștere rapidă în greutate, diete restrictive de lungă durată și chirurgie metabolică.
Afecțiunea se asociază cu numeroase alte comorbidități. Persoanele afectate de obezitate sarcopenică prezintă un risc cardiovascular mai crescut, asociind frecvent hipertensiune arterială, dislipidemie și boală aterosclerotică. Interacțiunile dintre țesutul adipos și masa musculară scheletală pot crea un cerc vicios, în care creșterea masei de țesut adipos stimulează inflamația și insulinorezistența, exacerbând pierderea de masă musculară și accelerând dezvoltarea complicațiilor cardiovasculare.
Obezitatea sarcopenică este asociată cu un risc crescut de a dezvolta diabet zaharat tip 2, putând crește riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2 comparativ cu indivizii cu exces ponderal sau obezitate fără sarcopenie. La pacienții cu diabet zaharat tip 2 cunoscut, prezența obezității sarcopenice poate exacerba insulinorezistența afectând controlul glicemic. Obezitatea sarcopenică este asociată cu o rată anuală de declin mai crescută a ratei de filtrare glomerulară. Această alterare progresivă a funcției renale poate crește riscul de boală cronică de rinichi.
În ceea ce privește dizabilitatea acestor pacienți, pierderea masei și forței musculare, combinată cu creșterea masei de țesut adipos, afectează semnificativ activitatea fizică, fapt ce duce la o creștere a riscului de căderi, fracturi și de dependență pentru activitățile fizice uzuale. Astfel, obezitatea sarcopenică afectează considerabil calitatea vieții la persoanele mai în vârstă mai ales, din punct de vedere fizic, mental și social. Persoanele cu o vârstă mai înaintată afectate de obezitate sarcopenică au un risc de dizabilitate, mai ales în rândul femeilor, care prezintă mai des anxietate și depresie.
Totodată, această condiție afectează speranța de viață, precum și calitatea acesteia, prin asocierea cu multiple alte boli cronice netransmisibile precum boli cardiovasculare, cancer, sau diabet zaharat. Femeile, în mod special, prezintă un risc de mortalitate mai crescut.
Managementul obezității sarcopenice implică o abordarea multifactorială. În primul rând înlocuirea sedentarismului cu exerciții fizice de rezistență combinate cu exercitii fizice aerobice sunt importante pentru menținerea și creșterea masei musculare, respectiv reducerea țesutului adipos. Activitatea fizică regulată crește totodată sensibilitatea la insulină și adaptabilitatea cardiovasculară. Aportul alimentar adecvat de proteine între 1,2-1,5 g/kgc/zi este esențial pentru menținerea și sinteza masei musculare, în paralel cu aportul adecvat de micronutrienți, mai ales vitamina D. Din punct de vedere terapeutic, farmacologic, nu există la ora actuală molecule aprobate pentru obezitatea sarcopenică. În general, metforminul este considerat protector împotriva sarcopeniei datorită potențialului său de a îmbunătăți sensibilitatea la insulină, de a reduce inflamația și de a promova pierderea de țesut adipos, păstrând în același timp masa musculară slabă. Modificarea stilului de viață prin renunțarea la fumat, managementul stresului și somnul adecvat sunt alte măsuri strategice de luat în considerare.
În concluzie, obezitatea sarcopenică prezintă un impact nefavorabil asupra calității vieții, afectând performanța fizică, independența, sănătatea mintală și bunăstarea generală, prin creșterea riscului de dizabilitate, boli cardiovasculare și a mortalității de orice cauză. Este importantă identificarea precoce a obezității sarcopenice și stabilirea unor strategii de management adecvat. Aceasta ar trebui recunoscută ca o complicație a diabetului zaharat tip 2, în special la persoanele cu o vârstă mai înaintată, fiind la ora actuală o problemă de sănătate publică cu o prevalență în continuă creștere.
