15
None

Impactul obezității sarcopenice asupra stării de sănătate

Obezitatea sarcopenică, definită prin masă musculară scăzută și masă adipoasă în exces, este o problemă de sănătate publică, deseori nediagnosticată și insuficient înțeleasă. Ea reprezintă o provocare medicală semnificativă, mai ales în contextul creșterii speranței de viață și a îmbătrânirii populației. Aceasta prezintă implicații semnificative asupra sănătății metabolice, a capacității funcționale și a riscului de mortalitate, în mod particular la adulții cu o vârstă mai înaintată dar și la persoanele cu diabet zaharat tip 2.

Îmbătrânirea demografică este una dintre cele mai grave provocări cu care se confruntă societatea noastră. Deși speranța de viață a crescut semnificativ în ultimele decenii, calitatea vieții nu a avut același trend. Cu alte cuvinte, trăim mai mult, dar nu neaparat mai bine. Studiile arată că aproximativ 16-20% din ultimii ani de viață sunt marcați de existența mai multor comorbidități. Persoanele în vârstă au un risc mai mare de a dezvolta fragilitate, diverse evenimente adverse medicale, cum ar fi calitatea scăzută a vieții, dizabilitate, spitalizare și chiar deces. Bărbații și femeile fragile de peste 65 de ani au o masă musculară mai scăzută și un procent mai mare de țesut adipos decât persoanele non-fragile de aceeași vârstă.
Cercetările recente indică o prevalență a obezității sarcopenice de până la 30%. La pacienții cu diabet zaharat tip 2 prevalența medie este estimată a fi de 18%. La nivel global, obezitatea sarcopenică afectează mai mult de unul din zece adulți cu o vârstă mai înaintată. 
Persoanele cu un indice de masă corporal (IMC) similar pot prezenta o distribuție diferită a compoziției corporale, rezultând fenotipuri diferite. Acum este larg acceptat faptul că există 4 fenotipuri de compoziție corporală la adulții în vârstă: normopondere, sarcopenie, obezitate și o combinație de sarcopenie și obezitate. 
Diagnosticul obezității sarcopenice combină criteriile de diagnostic ale sarcopeniei și obezității. În mod uzual, sarcopenia este evaluată prin măsurarea masei musculare, a forței musculare și a performanței fizice, în timp ce obezitatea este evaluată pe seama IMC-ului, a circumferinței abdominale, precum și a procentului de țesut adipos. 
IMC≥ 30kg/m2 sau circumferință abdominală ≥ 88 cm (la femei) sau ≥ 102 cm (la bărbați) + Chestionarul SARC-F ≥ 4 puncte.
Forța de prindere a mâinii < 16 kg la femei, respectiv < 27 kg la bărbați sau proba scaunului ≥ 17 sec.
Masa adipoasă > 40.9% +  raportul (masa musculară scheletală/greutate) x100 ≤ 27.6%.

Obezitatea sarcopenică poate avea două stadii:
Stadiul I fără complicații.
Stadiul II cu complicații metabolice, cardiovasculare, respiratorii, dizabilitate funcțională.
Factorii predictori pentru obezitate sarcopenică sunt: vârsta> 70 ani, insuficiență cardiacă, boală cronică de rinichi (în special terapia de substituție renală), insuficiență sau disfuncție intestinală cronică, boală hepatică cronică, boală respiratorie cronică, boli cronice neurologice și neurodegenerative, deficiență cognitivă cronică, spitalizare îndelungată, intervenții chirurgicale majore sau traumatisme cu/fără complicații, imobilizare susținută sau mobilitate redusă (de exemplu, traumă, fractură, boală ortopedică), istoric de consum redus de alimente (de exemplu, <50% aport alimentar din necesarul energetic timp de >2 săptămâni), scădere ponderală (inclusiv pierderea voluntară în greutate indusă de dietă și sindromul de ciclism), creștere rapidă în greutate, diete restrictive de lungă durată și chirurgie metabolică. 
Afecțiunea se asociază cu numeroase comorbidități. Persoanele afectate de obezitate sarcopenică prezintă un risc cardiovascular mai crescut, asociind frecvent hipertensiune arterială, dislipidemie și boală aterosclerotică. Interacțiunile dintre țesutul adipos și masa musculară scheletală pot crea un cerc vicios, în care creșterea masei de țesut adipos stimulează inflamația și insulinorezistența, exacerbând pierderea de masă musculară și accelerând dezvoltarea complicațiilor cardiovasculare. 
Pacienții cu obezitate sarcopenică au disfuncție ventriculară stângă mai severă decât alți pacienți. De asemenea, obezitatea sarcopenică este asociată cu o rată anuală de declin mai crescută a ratei de filtrare glomerulară, cu peste 30% la pacienții cu diabet zaharat tip 2. Această alterare progresivă a funcției renale poate crește riscul de boală cronică de rinichi.
În ceea ce privește dizabilitatea acestor pacienți, pierderea masei și forței musculare, combinată cu creșterea masei de țesut adipos, afectează semnificativ activitatea fizică, fapt ce duce la o creștere a riscului de căderi, fracturi și de dependență pentru activitățile fizice uzuale. Astfel, obezitatea sarcopenică afectează considerabil calitatea vieții la persoanele mai în vârstă mai ales, din punct de vedere fizic, mental și social. Persoanele cu o vârstă mai înaintată afectate de obezitate sarcopenică au un risc de dizabilitate (risc de căderi, fracturi și de dependență pentru activitățile fizice uzuale) de 2,5 ori mai mare pe o perioadă de urmărire de 8 ani, comparativ cu persoanele cu obezitate fără sarcopenie, mai ales în rândul femeilor, care prezintă mai des anxietate și depresie. Totodată, această condiție afectează speranța de viață, precum și calitatea acesteia, prin asocierea cu multiple alte boli cronice netransmisibile precum boli cardiovasculare, cancer, sau diabet zaharat. 
Managementul obezității sarcopenice implică o abordarea multifactorială. În primul rând înlocuirea sedentarismului cu exerciții fizice de rezistență combinate cu exercitii fizice aerobice sunt importante pentru menținerea și creșterea masei musculare, respectiv reducerea țesutului adipos. Aportul alimentar adecvat de proteine între 1,2-1,5 g/kgc/zi este esențial pentru menținerea și sinteza masei musculare, în paralel cu aportul adecvat de micronutrienți, mai ales vitamina D. Modificarea stilului de viață prin renunțarea la fumat, managementul stresului și somnul adecvat sunt alte măsuri strategice de luat în considerare. 

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha