47
None

Cum scapi de ochelarii de citit cu o intervenție laser?

Presbiopia apare după vârsta de 40 de ani și afectează pe toată lumea, într-o măsură mai mare sau mai mică, mai devreme sau mai târziu. Apare din cauza procesului natural de îmbătrânire al organismului, prin pierderea puterii de acomodație a cristalinului. Pe măsură ce îmbătrânim, cristalinul nu mai are aceeași elasticitate (amplitudine), apare nevoia de a îndepărta obiectele pentru a clarifica imaginea și mai târziu în viață pot apărea probleme și cu vederea la distanță. Astfel că aș numi presbiopia un fenomen care apare din cauza vârstei.
Poate fi corectată optic cu ochelari de citit și/sau lentile de contact și chirurgical cu laser (PRESBYOND) sau implant de cristalin artificial în scop refractiv.
Atunci când persoana consideră că ochelarii nu sunt o opțiune bună, fiind incomozi, îngustând câmpul vizual sau pentru că îl limitează, având o viață activă, și nu îi oferă confortul de care are nevoie, ne gândim la o intervenție chirurgicală. Atunci când intră în discuție chirurgia, prima pe lista opțiunilor este PRESBYOND, tehnica laser introdusă în România în anul 2019, de către echipa Ama Optimex.

PRESBYOND este prima opțiune la care ne gândim dintre tehnicile chirurgicale, deoarece este o tehnică laser minim invazivă, cu o recuperare ușoară și cât se poate de sigură. Reprezintă o inovație în chirurgia refractivă, bazată pe o tehnologie ultramodernă ce permite creșterea profunzimii focalizării (EDOF - Extended Depth Of Focus), care ne permite efectuarea unui tratament personalizat și obținerea independenței față de ochelari în cele mai multe dintre situații. Operația se face la amândoi ochii, iar dioptriile sunt prelucrate în așa fel încât ochii vor vedea împreună la distanță, intermediar și citit; astfel ochiul dominant va avea o acuitate vizuală mai bună față de celălalt la distanță și intermediar, iar cel nondominant la intermediar și aproape.

Care sunt pașii?
În primă fază trebuie să evaluăm dacă această tehnică este potrivită pentru pacientul care își dorește să scape de ochelarii de citit. Această verificare presupune o consultație oftalmologică pe parcursul căreia efectuăm o serie de investigații și teste oftalmologice care ne oferă toate datele astfel încât să putem sfătui corect pacientul.
În cazul în care totul este favorabil pentru intervenție, putem stabili data. Tehnica operatorie este cea mai puțin invazivă dintre toate opțiunile chirurgicale pentru presbiopie, urmând același protocol ca la tehnica FemtoLASIK, o intervenție sigură, efectuată de peste 30 de ani, peste tot in lume.
Intervenția este extrem de prietenoasă, anestezia se realizează cu picături, deci nu doare, timpii operatori sunt de câteva zeci de secunde, iar pacientul pleacă acasă imediat după operație. În prima zi, este firesc să aibă o senzație de jenă oculară, uneori chiar usturime, fotofobie, lăcrimare abundentă, fluctuații de vedere etc. Aceste simptome se reduc și dispar pe măsură ce trece timpul.
Vederea se stabilizează imediat după intervenție și, de asemenea, se îmbunătățește pe măsură ce trece timpul, fiind normal să existe fluctuații de vedere postoperator. Perioada în care sistemul vizual se recalibrează se realizează rapid, pe măsura ce vindecarea se produce. Cu toate acestea, în funcție de tipul de dioptrie, ocupație, vindecare, percepție, creierul învață să compună imaginile obținute, iar procesul se numește neuroadaptare și poate dura în unele cazuri mai multe luni. În tot acest timp însă pacientul are o viață normală, își poate desfășura toate activitățile și se poate bucura de viața fără ochelari. Există situații particulare, mai ales în cazul unor meserii cu specific,  în care unele persoane pot avea nevoie de o pereche de ochelari și după tratamentul presbiopiei.
Mai multe informații despre presbiopie și PRESBYOND sunt disponibile și pe site-ul de informare al clinicii Ama Optimex: www.scapadeochelari.ro.

www.amaoptimex.ro
www.scapadeochelari.ro
www.cataracta.ro


Comentarii


Christina

Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com 1) Vrăji de dragoste 2) Vrăji de dragoste pierdută 3) Vrăji de divorț 4) Vrăji de căsătorie 5) Vraja de legare. 6) Vrăji de despărțire 7) Alungați un Iubit trecut 8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie 9) vrei să-ți mulțumești iubitul Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată ogagakunta@gmail.com

Aug. 31, 2022, 8:04 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha