Prof. Univ. Dr. Daniel Florin Lighezan
Insuficiența cardiacă (IC) este un sindrom cu diverse simptome ce provin din anomalii cardiace funcționale și structurale. Deoarece IC crește odată cu procesul de îmbătrânire, rata de prevalență a IC crește odată cu înaintarea în vârstă. Se estimează că prevalența bolnavilor cu IC o să crească cu peste 10% în populația geriatrică cu vârsta de 70 de ani și peste această vârstă. Același lucru se poate observa și la pacienții cu deficiență cognitivă ușoară (MCI), o afecțiune frecvent întâlnită pe măsură ce populația îmbătrânește.
Relația dintre IC și MCI a fost observată de mai mult timp, iar prevalența MCI la pacienții cu IC a fost raportată a fi în proporție de 30-80%. MCI duce la o scădere a calității vieții (QOL), reduce complianța la medicație și s-a dovedit a fi un factor de risc independent în mortalitatea pacienților cu IC.
IC apare datorită modificărilor structurale și funcționale ale inimii, inclusiv creșterea dimensiunii atriale, în mod special a atriului stâng. Aceste modificări pot favoriza un mediu favorabil dezvoltării fibrilației atriale (FA). Mulți pacienți cu IC au boală renală cronică (BRC), iar asocierea acestor două comorbidități se datorează în primul rând factorilor de risc pe care acestea îi au în comun. Există o relație bidirecțională între IC și disfuncția renală, fiind cunoscut faptul că IC acționează ca un factor declanșator al leziunii renale. În plus, s-a demonstrat că hemodializa poate să contribuie la producerea declinului cognitiv (DC). Disfuncția hepatică este adesea diagnosticată la pacienții cu IC. Apare în principal sub formă de hepatopatie congestivă sau ciroză cardiacă, aspect cunoscut sub numele de IC dreaptă, dar și prin ingerarea unor substanțe toxice, precum alcoolul, care afectează simultan atât inima, cât și ficatul. Cunoaștem de asemenea faptul că substanțele toxice, precum alcoolul, afectează negativ funcția cognitivă.
Funcția cognitivă este un concept complex, de aceea aceasta poate fi împărțită în mai multe subdomenii funcționale: memorie, funcționarea executivă, percepția vizuală și spațială, atenția și limbajul. Toate acestea sunt în general incluse în evaluarea funcției cognitive și pot exista detalii despre fiecare dintre aceste domenii, frecvent aplicate pentru a măsura funcția cognitivă generală.
În cazul pacienților cu IC şi DC, se consideră că această relaţie este bidirecţională; tulburarea cognitivă poate afecta chiar capacitatea acestor bolnavi de a fi complianți la tratament.
Un alt aspect important, îl reprezintă faptul că dacă există o stare psihică alterată la pacienții cu IC, acest lucru duce la reducerea independenței personale și a capacității de a se îngriji singuri, ceea ce duce la necesitatea de a apela la îngrijitori, iar acest lucru înseamnă creșterea costurilor în îngrijirea acestor bolnavi, pentru sistemul de sănătate. Creșterea costurilor de îngrijire a pacienților cu IC și DC poate reprezenta un bun motiv pentru care diagnosticul semnelor precoce de DC sau chiar demență a devenit foarte important la pacienţii cu IC. Cu toate acestea, deoarece nu toți pacienții cu IC sunt supuși unor teste de neuroimagistică, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică cerebrală (RMN), datele epidemiologice privind modificările structurale ale creierului la pacienții cu IC sunt insuficiente.
Creșterea progresivă a speranței de viață a populației, la nivel mondial, solicită sistemele de sănătate să facă față unui efort important reprezentat de multiplele tulburări degenerative legate de vârstă, printre care DC și demența. Acestea reprezintă unele din cele mai importante stări de invaliditate. Apariția unui grad variabil de DC până la demență nu este caracteristic doar persoanelor care îmbătrânesc.
Începând de la vârsta adultului tânăr și mai apoi pe parcursul vieții, prezența factorilor de risc cardiovasculari (FRCV) (hipertensiune arterial-HTA, diabet zaharat (DZ), obezitatea, fumatul, tulburările de somn etc.) contribuie semnificativ la dezvoltarea DC și a demenței. HTA, diabetul zaharat tip 2 (DZ-2) și FA reprezintă factori de risc individuali pentru dezvoltarea DC. Dezvoltarea HTA atât la adultul tânăr dar și ulterior pe parcursul vieții, reprezintă un factor de risc important pentru apariția DC, dar și a demenței vasculare și Alzheimer. Atât HTA cât și demența sunt afecțiuni frecvente în populația generala.
S-a observat că la pacienții vârstnici impactul HTA asupra DC tinde să devină progresiv mai puțin evident, în timp ce impactul tensiunii arteriale (TA) scăzute devine din ce în ce mai pregnant. Cauzele acestei asocieri între TA scăzută și DC se explică, probabil prin reducerea fluxului sanguin cerebral datorită presiunii scăzute dintr-un teritoriu vascular. Acest aspect se poate datora vârstei și/sau a expunerii cronice la FRCV, ceea ce arată că teritoriul vascular respectiv a pierdut mult din capacitatea de autoreglare. HTA și FA contribuie la apariția DC și totodată prezența în general a FRCV contribuie la apariția DC.
S-a observat că stabilirea precoce a semnelor de MCI sau chiar demența la pacienții cu IC este foarte importantă. Au fost utilizate diverse scale de evaluare neuropsihologică, pentru a stabili diagnosticul de DC și de asemenea evoluția acestei afecțiuni. S-a mai putut observa de asemenea că la pacienții cu IC care prezintă depresie, aceasta poate agrava DC. Acest lucru ne poate sugera un prognostic mai rău pentru acești pacienți.
Toate aceste date arată importanța unei evaluării complexe și cât mai complete a bolnavilor cu IC, de către o echipă multidisciplinară, care să poată să evalueze și patologiile asociate, inclusiv cele cognitive și de sănătate mintală ce pot să apară la acești bolnavi. Diagnosticul complet permite o terapie optimă, nu doar a simptomelor și semnelor de IC, dar și a factorilor de risc și respectiv a tuturor patologiilor asociate IC.
