Prof. Univ. Abilitat Dr. Adela Magdalena Ciobanu
Acest caz pe care vi-l prezint ilustrează provocările complexe întâmpinate în managementul unui pacient diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Acesta a evidențiat dificultățile legate de internarea și externarea pacienților, respectarea drepturilor acestora, precum și implicarea familiei și a instituțiilor responsabile în procesul de luare a deciziilor. O atenție deosebită a fost acordată legislației aplicabile, incluzând Legea nr. 487/2002 actualizată privind sănătatea mintală, Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului și Legea nr. 140/2022 privind tutela și măsurile de ocrotire.
Pe parcursul internării și pe măsură ce starea pacientului s-a ameliorat, prin intermediul asistenței sociale s-a propus plasarea acestuia într-un cămin specializat. Cu toate acestea, familia a refuzat această decizie, împiedicând obținerea acordului. Ulterior, printr-o comisie de arbitraj medicală s-a decis că pacientul nu mai îndeplinește criteriile pentru internare non-voluntară, însă procedurile juridice necesare pentru externare au fost întârziate din cauza lipsei unui reprezentant legal (mama - care era tutore legal, prezentând demență). În acest context, au fost inițiate demersuri pentru numirea unei curatele temporare. Conform legislației în vigoare:
Art. 65, alin. (2) din Legea nr. 487/2002 prevede că, odată ce pacientul își redobândește discernământul, internarea non-voluntară trebuie reevaluată.
Art. 5, alin. (2) din Legea nr. 46/2003 garantează dreptul pacientului la autonomie decizională, chiar și în absența unui tutore adecvat.
Art. 156 din Codul Civil prevede faptul că dacă tutorele prezintă o patologie care poate să-i afecteze capacitatea decizională, instanța poate să-l decadă din drepturile de a-și exercita atribuțiile tutelare.
Cazul analizat a evidențiat complexitatea gestionării pacienților cu afecțiuni psihiatrice severe, unde aspectele medicale, juridice și sociale trebuie integrate într-un mod coerent.
Un punct sensibil a fost problema internării pacienților cu adicții. Internarea voluntară este preferabilă, deoarece implică motivația intrinsecă a pacientului pentru tratament. Totuși, în cazurile severe, unde există un pericol iminent pentru pacient sau pentru cei din jur, internarea nevoluntară devine justificată. Conform Legii nr. 487/2002 actualizata privind sănătatea mintală, aceasta trebuie utilizată doar în ultimă instanță, după eșuarea încercărilor de internare voluntară.
În ceea ce privește confidențialitatea și obligația de raportare, s-a discutat despre cazul pacienților care sunt conducători auto și care solicită tratament fără ca permisul de conducere să le fie suspendat. Legea prevede că medicii au obligația de a sesiza autoritățile în cazul pacienților cu afecțiuni care le afectează capacitatea de a conduce, creând astfel un conflict între protejarea dreptului pacientului la confidențialitate și responsabilitatea socială a medicului.
Un alt subiect important a fost conflictul de rol al medicului psihiatru, care uneori trebuie să gestioneze și afecțiunile somatice ale pacienților, în lipsa unei echipe medicale multidisciplinare. Acest lucru poate genera o suprasolicitare a medicului și poate ridica întrebări legate de competența acestuia în afecțiuni non-psihiatrice.
Soluțiile propuse au inclus crearea unor echipe terapeutice multidisciplinare care să abordeze holistic pacienții cu consum de alcool, stabilirea unor criterii clare pentru internarea nevoluntară, precum și promovarea educației medicale continue pentru reducerea conflictelor de rol și îmbunătățirea calității îngrijirii pacienților.
Continuare în numărul viitor.
